666 ?

O mare parte din populaţia creştină a lumii are o atitudine negativă faţă de numărul 666. Faptul se explică printr-un text din Noul Testament în care, acolo unde se vorbeşte despre Apocalipsă (sfârşitul lumii), se dă descrierea “fiarei” care va provoca sfârşitul:  “Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase.”(Apoc. 14.12; Apoc. 15.2; 18)

În textul grecesc al sfintei scripturi era scris, în fapt, nu numărul 666, ci -  χξς, adică erau indicate 3 simboluri care aveau sens şi de cifre: Χ (hi = 600), ξ (csi = 60) şi ς (stigma, = 6). Orice cărturar în acel timp cunoştea echivalentul numeric al literelor greceşti.  Pe de altă parte, nu se cerea mare pricepere pentru a socoti „numărul fiarei” pentru că el era scris: χξς (600, 60, 6). Din ce cauză atunci în textul sfintei scripturi se spune că este nevoie de înţelepciune?

O explicaţie bună ar fi următoarea: χξς este compus din χ – două săbii încrucişate (simbolul islamului), şi ξς – text arab cu sensul  -în numele lui Allah. De aici reiese că autorul textului anunţa (cifrat) că pericolul major (pentru creştinism) era Allah (Islamul). Să fi fost scrisă “Apocalipsa” după anul 622, anul  începutului erei islamice?

Foto: cuvântul Allah, (asemănător cu ξ (csi)







Vă rugăm să recomandaţi acest articol prietenilor Dvs.:
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Salvează legătura permanentă.
Jurnalul istoricului de veghe

Aboneaza   Dezaboneaza

40 răspunsuri la 666 ?

  1. Simplu spune:

    Cind a fost scrisa apocalipsa si cind apare islamul? Ca deobicei gindire mistica.

    Răspunde
    +1 -1  0
  2. tania spune:

    666 este puterea papala “VICARIUS FILII DEI ” suma cifrelor ,care corespund litrelor latine formeaza 666. Catolicismul cu doctrinele lui false va amagi intreaga lume si ii va pune pecetea (trinitatea, ziua falsa de inchinare-duminica, nemurirea sufletului). Acestea sint trei broase care vor vraji pe toti locuitorii pamintului si pe toti imparatii ca sa se inchine lui satana, crezind ca se inchina lui Dumnezeu.
    Cum putea fi scrisa Apocalipsa dupa 630, daca a scris-o apostolul Ioan ,cind era exilat pe insula Patmos?

    Răspunde
    +1 -1  0
  3. Lucifer spune:

    :) ))
    Ooooo :)
    nice! :) singur te-ai priceput? :)

    Răspunde
    +1 -1  0
  4. tania spune:

    cifra 6 in sensul biblic corespunde omului,adica 666 este ceva pur omenesc, o religie falsa ,alcatuita de oameni – nu de Dumnezeu.
    cifra 7 in sensul biblic corespunde Lui Dumnezeu , e simbolul desavirsirii divine.
    Ziua a saptea este monumentul creatiunii (un monument din timp , care nu poate fi distrus sau ascuns) ,un monument facut da insasi Dumnezeu. Am in vedere ziua a saptea (SABATUL) dupa calendarul biblic, nu dupa calendarul pagin iulian -gregorian.

    Răspunde
    +1 -1  0
  5. tania spune:

    Islamul a fost alcatuit si planificat de catre catolici. Muhamed s-a casatorit cu Kadija , o vaduva mai in virsta ca el . Ea era un agent catolic,care avea misiunea (impreuna cu cineva din rudele ei apropiate, imi pare ca unchi sau frate) sa formeze o religie falsa,dar apropiata de cea adevarata, ca sa indeparteze popoarele Asiei de la credinta adevarata apostolica. Cuvintul Alah vine de la Baal (dumnezeul Babilonului).
    Vezi pe youtube “Alberto Rivera ” si “Walter Veith “(in special despre aparitia islamului)

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
  6. tania spune:

    Nu. Scrie pe tiara papei.
    Oamenii nu se pricep la nimic. Nici tu (lucifer ) nu te pricepi. Numai Duhul Lui Dumnezeu se pricepe.

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Român spune:

      Nr 666 e pur simbolic! Nr 7 in crestinism, preluat din filosofia ebraica semnifica perfectiunea, 6 pare aparent perfectiunea, insa ii lipseste ceva (1)!
      Deci fiara (nu diavolul) va purta nr 666 crezandu-se perfectiunea (si multi vor crede in ea) dar ii va lipsi dumnezeirea! Dumnezeu e unul in El sa credeti si sa nu va preocupe astfel de teme (aia +aia+aia= 666), sunt toate inventiile oamenilor si au ca scop sa ne indeparteze gandul de la Dumnezeu, la fel si OZN-urile si alte prostii!

      Răspunde
      +1 -1  0
  7. Tania, nu știu ce filme ai văzut, dar din cîte eu știu Baal este o zeu Canaanit. Care pe lîngă un alt zeu, numit „El”, se considera un rege-zeu în panteonul canaaniților. Baal nu era separat de „El”, și astfel nu poate el singur să-l întruchipeze pe Allah.
    Tania, ia o sursă directă, cum ar fi „Phoinikika” lui Philon din Byblos, ce a trăit o sută de ani după Hristos. Acolo vei găsi mai mult despre Baal :)
    Iar despre 666. Am scris și eu pe blog: http://www.ciorba.name/?p=1306

    Răspunde
    +1 -1  0
  8. aster spune:

    Foarte interesant. As tinde si eu sa cred ca musulmanii sunt un real pericol pentru omenire. Nu pericol pentru crestinism sau orice religie , ci pentru omenire …

    Răspunde
    +1 -1  0
  9. tania spune:

    Babilonul a fost intemeiat de Nimrod si unul din dumnezeii babilonieni era Baal. Ulterior popoarele pagine ,care nu-L cunosteau pe Dumnezeul adevarat (inclusiv si canaanitii) au preluat de la babilonieni religia si dumnezeii lor.

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
  10. tania spune:

    Orice simbol indica spre o realitate ( d.p. mielul de jertfa – simbolul -indica spre realitatea : Isus ; focul – simbol – indica spre realitatea :prezenta lui Dumnezeu; chivotul legamintului cu cele 10 porunci in el – simbol -indica spre realitatea :caracterul lui Dumnezeu ….) Chiar daca 666 este un simbol , oricum acest simbol reprezinta o realitate si este scaunul papal,Vaticanul. “EL va rosti vorbe de hula impotriva Celui Preainalt,va asupri pe sfintii Celui Preainalt…” , “omul faradelegii,fiul pierzarii,protivnicul,care se inalta mai pe sus de tot ce se numeste Dumnezeu sau de ce esta vrednic de inchinare. Asa ca se va aseza in templul Lui Dumnezeu ,dindu-se drept Dumnezeu”

    Răspunde
    +1 -1  0
  11. toma spune:

    cuvintul Russia e tot 600,60,6 !

    Răspunde
    +1 -1  0
  12. Valenta spune:

    Tanea.
    lasa aberatiile… nu incerca sa induci lumea in eroare. Mai bine roaga-te lui Dumnezeu ca sa-ti ilumineze sufletul si inima ca sa poti deosebi adevarul de minciuna, graul de neghina… caci, simt ca provii dintr-o secta care ti-a dat sa citesti ceva reviste de unde si expui unele idei eronate.
    Consider ca asupra acestor subiecte trebuie sa se expuna teologii care cunosc fundemantal. Ba inca: sa se expuna Persoanele spirituale avansate – adica duhovnicii care au experienta spirituala… dar nu niste profani, care privesc prin ochelari deformati, analizeaza ceea ce nu cunosc DE FACTO!

    De ce nu vedeti in Natism sau Comunism – religii false??? Mai ganditi-va inainte de a scrie prostii.

    Răspunde
    +1 -1  0
  13. Valenta spune:

    Despre Islam.
    care-i legatura dintre aceasta cifra si Islam? -
    apoi sa stiti, ca eu sunt o credincioasa a lui Hristos si de aici porneste toata credinta mea crestina. Hristos a cucerit lumea nu cu violenta, ci cu iubire.
    dar,
    aduceti-va aminte ca in Vechiul testament erau razboie religioase anume initiate de Dumnezeu. Vreau sa spun, ca insusi Dumnezeu conduce lupta contra railor de pe acest pamant. Nu am dreptul sa judec Islamul. Dar am dreptul sa-mi apar crednta mea.
    dar, sa facem o observatie:
    stiti ce familii puternice, cu MORALA au ei? Stiti ca TOTI musulmanii se roaga de 5 ori in zi? Care dintre voi faceti la fel? ce drept aveti, dar sa judecati ceea ce nu stiti?

    Aveti mai intai grija de sufletele voastre, pocaiti-va si va intoarceti la ADEVAR, care este Hristos, Domnul!

    Răspunde
    +1 -1  0
  14. tania spune:

    Inchizitia papala a omorit mai multi oameni (prin torturi teribile si ruguri) decit razboaiele mondiala. In timpul evului mediu ,cind dominatia papala era totalitara ,au fost omoriti circa 60 milioane ;orase si localitati intregi au fost sterse de pe fata pamintului de armatele papale,numai pentru unicul motiv,ca nu doreau sa cumpere “indulgentele”papei. Iezuitii,armata neagra a papei,omorau pe oricine,care se incumeta sa pastreze Sfintele Scripturi la ei acasa si sa le studieze. Cruciadele,conduse de papa,lasau din urma sa numai singe si moarte.
    Citi oameni au fost omoriti de bombele sinucigasilor islamului? Ar vrea cineva din acei care ii apara sa nimereasca alaturi cu un asa “dreptcredincios”,cind isi va exploada bomba?
    Iudeii ,in special “elita foarte spirituala”,se rugau de trei ori pe zi si posteau de doua ori pe saptamina,dar L-au omorit pa Acela,caruia astazi multi ii zic “Domnul” ,dar nu-L cunosc . “Nu oricine-Mi zice Doamne,Doamne va intra in imparatia cerului,dar numai acei ce fac voia Tatalui”
    In Vechiul Testament poporul Israel a cerut un rege si Dumnezeu le-a dat rege,dar aceasta nu era voia Lui.
    In Vech. Test. poporul inclusiv si regele aveau mai multe sotii; Dumnezeu ii sustinea (David,Elcana) ,dar asta nu era voia Lui.
    In V.T. Dumnezeu le spunea cum sa cumpere robi ,cit timp sa-i tina la ei , dar robia si vinzarea de oameni nu era voia Lui Dumnezeu.
    Razboaiele din V.T. tot erau din motivul,ca ei vroiau sa se bata ,ca popoarele vecine,ca neamurile. Dar asta nu era voia Lui.
    Dumnazeu cobora la nivelui constiintei decazute si degradate a oamenilor ca Sa-i poata ridica spiritual sa-i poata salva din pacat.
    Domnul Isus deaceea a si venit pe pamint, ca Sa arate si sa reflecte prin viata Sa frumusetea caracterului Lui Dumnezeu. Si caracterul Lui Dumnezeu este NONVIOLENT!. Dumnezeul adevarat nu ucide pe nimeni! Sa nu ucizi este porunca a sasea. Iar poruncile sint o reflectare fidela a caracterului lui Dumnezeu .
    satana este ucugas,si trasaturile sale de caracter el le atribuie Lui Dumnezeu.

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
  15. tania spune:

    Ideile le expun nu din reviste (nu am nimic comun cu “societetea martorilor”), dar din Sfinta Scriptura,pe care o studiez cu rugaciune si spirit de ucenicie.
    Biblia a fost pastrata pe pamint cu pretul a milioane de vieti omenesti,in pofida persecutiei criminale a catolicismului si a papei. Adevaratii credinciosi si-au jertfit vietile ,poate pentru o foaie din Biblie,care o ascundeau ca sa nu fie confiscata si arsa pe rug. Valdenzii se ascundeau prin pesterile Piemontului ,transcriau cu mina Sf.Scr.,pagina dupa pagina,o invatau pe de rost si transmiteau din generatie in generatie.
    Dumnezeu Si-a pastrat Cuvintul in pofida calailor papali,prin copiii Sai credinciosi.

    Răspunde
    +1 -1  0
  16. alec spune:

    Bla,bla, bla, niste cifre

    Răspunde
    +1 -1  0
  17. cioloveku spune:

    x

    Răspunde
    +1 -1  0
  18. Valenta spune:

    Tania,
    toata ziua nu am fost acasa. Abia acum am citit randurile tale scrise cu suparare. Iata de ce isti raspund cu oarecare intarziere. Lasa-l pe Sfantul Parinte in pace. Punct. De ce? Pentru ca nu este Tema abordata. Pentru ca nu ti-a facut personal tie nici un rau. Si pentru ca nu numai tie ci si altora nu a facut rau.

    Despre istoria inchizitiei, vreau sa te intreb, cand a fost asta? – Secole in urma!!!! Si tu ASTA foarte bien, dar, totusi, si acum invinuesti catolicii pentru greselile – pacate foarte mari – de secole in urma???
    vreau sa-ti spun: in prima saptamana de POCAINTA din Postul Mare din anul 2000, Papa Ioan al II-lea si-a cerut iertare, ingenunchind in fata lui Dumnezeu, pentru toate pacatele savarsite de fiii si fiicele Bisericii catolice savarsite de-a lungul secolelor. stii de ce? Pentru ca unii ca tine inca le mai place sa arunce invinuiri Bisericii catolice pentru pacatelele generatiilor de demult.

    Da, Papa a ingenuncheat in fata lumii cu o Pocainta sincera, enumarand multe pacate mari..
    Da, a ingenunchiat asa batran cum era, bolnav, totusi, cu mare smerenie s-a rugat pentru iertare si eliberare si curatirea memoriei… Si toata Biserica Catolica din intreaga lume l-a sustinut in rugaciune

    Tu stii CINE este cel ce IARTA? Si tu stii BINE cine este cel ce nu iarta – dar vrea sa tina ingenunchiat pe cineva secole pentru pacate. DA, da, da, stii! Isus este cel ce IARTA. El a spus femeii prinse in curvie: Mergi, pacatele iti sunt iertate!
    Dar Satana este cel ce NU IARTA si vrea sa ne tina in frica si umilinta VEACURI!

    Oare nu este clar, ca a fost ALTA generatie, si dupa Noul Testament pacatele nu se rasfrang asupra urmasilor?
    Sa stii ca MARE pacat este sa nu ierti. Sa stii ca ester O VIRTUTE CRESTINA sa ierti.
    Ca Isus a iertat pana si pe cei care l-au rastugnit! Ada-ti aminte de rugaciunea lui pe cruce: “Iarta-i, Tata, ca nu stiu ce fac!”
    Voi, cine sunteti, de nu iertati? Voi cine sunteti de mai rastigniti iar si air pe cel Nevinovat?

    Răspunde
    +1 -1  0
  19. Valenta spune:

    Despre Islam.
    Cu mare regret, iti spun ca nu cunosc bine aceasta religie. Si chair daca as cunoaste foarte bine, oricum nu este dreptul meu sa judec. Ada-ti aminte ce a zis Isus despre cei ce judeca.
    Stiu doar ca ei au o credinta ferma, ca ei sunt foarte credinciosi, ca se roaga TOTI in fiecare zi la ore anumite, oriunde ar fi. si RUGACIUNE permanenta pe orice om il purifica. Stiu ca si ei cred in Cristos! Respect oamenii si liberatea lor pe care le-a dat-o Dumnezeu.
    Eu sunt credincioasa lui Cristos, sunt adeptul non-violentei, practivata inclusiv si de hindusi, de exemplu de Mahatma Gandi… dar eu NU STIU de ce Dumnezeu ingaduie acte de violenta, le vad fara sens si chiar condamnabile cand mor personae inocente…

    dar, sa-ti spun, am ascultat cuvantarea unui rabin evreu, in internet, care vorbea despre Islam si chair el, desi este evreu iudeu, a spus cu mare respect cuvinte de apreciere a credintei Islamice. De ce? Pentru ca pentru acest rabin, ESTE mai important ADEVARUL decat propria religie. Caci ADEVARUL este CRISTOS. Desi el nu este crestin, MARTURISIND Adevarul, de fapt, constient, sau inconstient, il marturiseste pe CRISTOS, Domnul.
    Asa ca Draga Tania, nu JUDECA lucrurile pe care le vezi doar la suprafata. Ba chiar te sfatui: NU JUDECA, ca nu esti Cel care are dreptul sa judece.

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
  20. Valenta spune:

    Acum am sa-ti mai spun: Ada-ti aminte ca unul dintre cei doi talhari intre care a fost rastignit Cristos, a crezut in Dumnezeirea lui Isus si s-a rugat si astfel a primit Mantuirea. Cristos nu a inceput sa-i aminteasca de pacate… sa-l priveasca cu zemflemeaca, adica, esti un pacatos…
    Si Saul, care a fost numit apoi Pavel, si care a fost complice la omorul sf. Stefan, a primit iertarea lui Cristos, fara a i se aminti macar de pacatele lui…

    Tania, deschideti INIMA pentru ca sa intre in ea CRISTOS cel care iarta si IUBESTE.
    Oare Isus nu ne invata: IUBESTE…, IUBESTE… inclusiv pe dusmanii vostri? deci, te sfatui, nu judeca pe altii dupa unele carti scrise de persoane care nu-l cunosc pe CRISTOS cel adevarat. Da, Isus, a lasat-o pe Maria Magdalena sa se atinga de El, fara sa o mustre pentru viata ei plina de pacate. Ce ziceau iudeii vazand?

    Dar Isus a privit la ea cu iubire, a vazut pocainta ei sincera, a apreciat lacrimile ei si tacea, lasand-o sa se atinga de cele sfinte, ca sa se purifice, sa se vindece de rranile ce le avea, da, RANI, caci Pacatul provoaca RANI mari, inclusiv la nivelul subconstientului…
    Tania, ada-ti aminte, ca PAPA Ioan Paul al II-lea l-a iertat pe turcul cela care l-a impuscat. Da, Papa a mers la acel turc in inchisoare si l-a cuprins si l-a iertata ca un PARINTE bun, pentru ca PAPA STIA ce inseamna sa ierti.
    A ierta este mai important decat sa ti se ierte. Caci a ierta este un semn ca esti IN CRISTOS, ca Isus este in inima celui ce iarta!

    Răspunde
    +1 -1  0
  21. Valenta spune:

    tot in internet am citit niste texte din cartile The Zohar – de care se folosesc kabalistii. Si despre ei cunosc FOARTE PUTIN. Dar m-a impresionat ca ei mediteaza LUMINA. Deci,, de fapt il mediteaza pe Cristos, caci Isus a spus: Eu sunt LUMINA…

    Apoi am gasit un text despre credinta hindusilor – tot cunosc foarte putin – unde scria ca ei TOTI se roaga familii intregi in fiecare zi, dimineata inainte de rasaritul soarelui si venereaza LUMINA… ba chiar au o sarbatoare a LUMINEI…

    Acum sa te intreb: crestinii de azi, in majoritatea lor BOTEZATI si neincrestinati – cum zicea cineva, de cate ori intra in Biserica timp de un an? Sau de cate ori se roaga in timp de o zi cu toata familia?
    Desigur sunt unii evlaviosi, dar intreb de majoritatea lor. Si sigur ca stii raspunsul, nevaivorbind ca in tarile crestine se fac milioane de avorturi etc… De ce nu faceti o Asociatie care sa militeze pentru interzicerea avorturilor?

    Răspunde
    +1 -1  0
  22. Valenta spune:

    Imi cer iertare de la toti, pentru greselile comise, caciscriu repede si direct fara sa recitesc… O seara buna tuturor! Pregatiti-va sufletele de DUMINICA – Ziua Domnului! Mergeti la Biserica si rugati-va pentru ca Dumnezeu sa va dea iertare in inima si IUBIRE pentru orice fiinta umana.

    Răspunde
    +1 -1  0
  23. tania spune:

    Nimeni din oameni nu are dreptul sa ierte pacatele, numai Dumnezeu Tatal si Fiul Lui -iarta. Oamenii nu trebuie sa se inchine unor obiecte,facute de miini omenesti (“sa nu-ti faci nici un chip cioplit si nici o infatisare a lucrurilor ,care sint sus in ceruri sau jos pe pamint; sa nu te inchini inaintea lor si sa nu le slujesti”. Nimeni din oameni nu are dreptul sa accepte ,ca cineva sa i se inchine ca unui Dumnezeu.
    Dar de ce duminica este ziua Domnului? Unde scrie asta?
    Ordinul iezuit n-a disparut cu secole in urma, dimpotriva urmasii lui Ignatius Laiola sint cei mai activi agenti deghizati in timpurile prezente;papa cel negru,adica generalul iezuitilor este mina dreapta a “stapinitorului veacului acestuia’ ;activitatea lor din prezent creste in progresie geometrica.
    Inchizitia nu este o balada uitata; papa cel alb (Benedict) a fost conducatorul inchizitiei moderne pina a deveni papa ; ea lucreaza cu alte metode , mai sofisticate si mult mai teribile. Comunismul este conceput si plasmuit in laboratoarele secrete ale iezuitilor si masonilor. Miscarea ecumenica este dirijata de ei .Universitatea catolico-iezuita din Germania (or.Tubingem -pot sa gresesc denumirea corecta ca nu stiu germ.) este inima miscarii ecumenice mondiale, si Benedict (Razinger) a absolvit acesta universitate. Miscarea ecumenica vrea sa adune toate religiile lumii sub aripa catolicismului si sa creeze astfel Babilonul spiritual,care va fi fatal pentru omenire,deoarece va fi impusa o religie falsa.

    Răspunde
    +1 -1  0
  24. ETERN spune:

    DOAMNA GONTA ( este vorba de o stimata DAME sau de un MONSIEUR deghizat in sexul frumos ??????????????) , trebue sa recunoastem , are intentii onorabile cu privire la inlaturarea comunismului dar devine insuportabila cand critica in mod nejustificat pe DOAMNA VITALIA – PNL .

    Aceasta charmanta DAMA ( ca sa ma exprim intr’o frantuzeasca amicala ) trebue sa inteleaga ca ALIANTA se preteaza la critici foarte severe prin aceasta nesiguranta de a se “” juca de-a politica “” cand la Chisinau, cand la MOSCOVA cand la Bucuresti si mai ales prin actiunea permanenta de a inlatura PNL-ul din viata politica.

    A facut si multe lucruri onorabile ALIANTA dar este FOARTE DEFICITARA la capitolul UNIREA cu ROMANIA pentru care DOAMNA VITALIA lupta cu o energie inegalata de foarte mult timp.

    Criticile PNL-ului la adresa ALIANTEI sunt perfect democratice si justificate si nu trebue mereu pus in fata SLOGANUL ::::::::::: SE DA APA LA MOARA COMUNISMULUI.

    Nimeni nu da apa la moara la NIMENI. Cei cu idei fixe in comunism vor vota cu comunistii, cei cu idei europeene, adeptii Unirii cu ROMANIA, adeptii occidentalismului vor vota cu cei care sustin aceste idei.

    In mod logic PNL-ul ar trebui considerat aliatul cel mai important al ALIANTEI or vedem o incercare continua de a marginaliza PNL-ul.
    DE unde si criticile absolut justificate ale PNL-ului la adresa ALIANTEI.

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
  25. Valenta spune:

    Pentru TANIA, despre ecumenism

    Intr-o gradina un gospodar creste diferiti pomi fructiferi, care au frunze diferite si fructe diferite, INSA TOATE SUNT BUNE.
    …mai sunt trandafiri de diferite culori, DAR NIMENI nu zice ca NUMAI trandafirii albi sunt trandafiri. Asa este si in religii si confesiuni.

    Lasa-l pe Dumnezeu sa INGRIJEASCA GRADINA!

    Cei care invinuesc pe altii de extremism sunt in pericolul de a deveni ei insasi mai mari extremisti.

    Si acum – o intamplare adevarata: Intr-o regiune muntoasa, la o granita dintre 2 state beligerante, un vanator a observat de departe printre stanci ca ceva se misca. El s-a gandit: acolo, cred, este o fiara salbatica, ia s-o impusc. A ochit, dar s-a gandit: Las-sa vina mai aproape ca sa o ochesc mai bine.
    Cand se apropia, a observat ca , de fapt, nu este o fiara, ci un OM. Totuna, s-a gandit sa traga cu arma, caci, era zona de frontiera si persoana venea din partea “dusmanilor”.
    A ochit, dar s-a gandit: las’a se apropie ca sa-l nimeresc mortal.

    Cand s-a apropiat, a observat CA ERA FRATELE lui GEMEN, care plecase cativa ani in urma si de la care nu avusese nici o veste si pe care IL IUBEA si il astepta.

    Cum crezi, e bine ca nu a tras cu foc asupra fratelui?
    IUBIRE< IERTARE< RABDARE>>

    Răspunde
    +1 -1  0
  26. Valenta spune:

    Apropo,
    aud din mai multe surse ca degraba Islamul va cuceri intreaga lume.
    Analizati si voi ce se petrece in multe tari europene… si in SUA etc.
    Ei deja la numar sunt majoritatea in lume…
    Asta se intampla, cred, fiindca crestinii se lupta intre ei… in loc sa se uneasca in foruri ecumenice, in LOC SA PRACTICE ADEVARATA EVANGHELIE a lui Cristos, Credinta ELIBERARARII, A MANTUIRII, A IERTARII, A IUBIRII… Luati seama, ca va taiati chiar creanga de sub picioare.

    Răspunde
    +1 -1  0
  27. Valenta spune:

    Desteptati-va si va inteleptiti!
    isus a spus: Dupa iubirea din inima voastra va voi recunoaste daca suntti ai mei.
    Lasati hostropaturile, kazaciocurile si alte bazaconii pagane… si deschideti-va INIMA pentru a intra Cristos, care este Lumina, astea ADEVARUL absolut, este IUBIREA divina eterna pana la jertfire de sine pentru salvarea aproapelui captat de intunericul diavolului.

    Desteptati-va, nu fiti PROSTI! Lasati-va de satana care vrea sa tina oamenii in robia pacatului, lasati-va de vicii – sodomie, curvie, betie, hotie, invidie, mandrie, lacomie dupa averi, speculatii politice etc…

    Intelepciune!!! – STRIGA PREOTII in Biserici!!!

    Răspunde
    +1 -1  0
  28. Ala spune:

    Esti un istoric extrem de slab, daca pui la indoiala niste lucruri confirmate in timp de evenimente cat si de oameni mari duhovnici inclusiv perioada de scriere. Inseamna ca anulezi consiliile de pana la 600. PE de alta parte vii cu niste explicatii mai ales cea cu islamul extrem de ridicola. Si o mare greseala care se face in cazul interpretarii Bibliei este excluderea elementului divin, in mod special lucrarea Duhului Sfant pana azi. Biblia nu poate fi interepretata decat luindu-se in consideratie 2 elemente: cel spiritual in primul rand, apoi unul istoric…

    Răspunde
    +1 -1  0
  29. Valenta spune:

    Bravo, Ala,
    daca se va aborda teme biblice, doar din punct de vedere al evenimentelor istorice… este chiar o profanare. Caci notiunea de profan inseamna lipsit de Duh Sfant, sau care inca nu are nastere spirituala, nastere dinnou, din Duh si Adevar. Deci un profan este opusul persoanei spirituale…

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
  30. xyz spune:

    Pentru Tania,
    M-am lamurit! Esti adventista. Mai urmeaza sa ma lamuresc si in care din cele doua curente ale adventismului te incadrezi: in cel de zua a saptea sau in cel reformist si presbiterian. Adventismul, care si-a luat numele de la termenul advent care inseamna asteptare si care desemneaza la catolici perioada dintre Sfantul Nicolae si Craciun, este singurul cult neoprotestant american creat de o femeie, Ellen Whyte, care prin predicile sale a trecut razant pe langa Codul Penal American. Desprins ca un curent dizident al babtismului, adventismul neaga trecerea de la sambata la duminica facuta, sub influenta mthraismului, in timpul lui Costantin cel Mare, care, culmea, este considerat de catre catolici eretic, pentru ca a fost crestinat, inainte de a muri, de catre un episcop arian. Adventismul propavaduieste reintoarcerea la ziua de sambata, la fel ca si crestinii evrei mesianici. Modul abuziv in care folosesti termenul de catolic pentru a desemna biserica nadespartita de dinainte de 1054, este o manipulare si o prostie cat capul tau de mare. Nici nu ma mira la un adept al unei biserici neoprotestante americane, americanii fiind celebri prin superficialitatea si incultura lor crasa. De asta nici nu ai sa fii vreodata in stare sa intelegi profunzimea si complexitatea culturii europene. Stiu ca pentru adventisti Apocalipsa este cel mai important capitol al bibliei, asa cum milenarismul este piatra de temelie a iehovistilor. Este un mod insidios de a imbina futilul cu placutul pentru a ocupa toata ziua cu admirarea inutila a propriului ombilic. In afara de un militantism si un prozelitism agresiv, adresat in general celor inculti, deazamagiti si creduli, adventismul nu pune nimic in locul istorismului pe care il condamna in corpore din cauza inculturii. Pentru a intelege semnificatia semiotica si catehetica a crestinismului istoric si istorist ar trebui sa intelegi in profinzime si in toata complexitatea sa iudaismul clasic ortodox, atat cel din perioada patriarhala cat si din cea rabinica. Religia nu este de loc numai perorarea cu ton rastit si folosind un un limbaj radical indreptat impotriva tuturor, simplificand totul la o doctrina in stare sa fie inteleasa doar de catre cei “saraci cu duhul”, apropo de predica lui Iisus de pe muntele numit impropriu de catre o parte a crestinilor muntele fericirilor. Vai de cei care sunt prizoneri unei singure carti, din care inteleg ceea ce sunt in stare… Este o tampenie sinistra sa vorbesti despre abjectia catolicismului intr-o tara ortodoxa cum faceti voi in Moldova si in Romania si asta pentru ca materialele de propaganda va sunt furnizate de catre niste politruci ai credintei care locuiesc intr-o lume dominata de catre catolici si din lene sau incultura nu mai catadicsesc sa-si adapteze mesajul manipulator la realitatile concrete din tara unde doresc sa se aciueze prin prozelitism agresiv, profitand de vidul de competenta si putere din tarile respective. Dupa 1089 ati venit frematand, crezand ca veti da lovitura, si intr-o Romanie abia iesita din comunism ati inceput sa organizati pe banda sedinte de “evanghelizare” in spatii care n-au nici o legatura cu mistica crestina si asta intr-o tara unde romanii sunt singurul popor din Europa care s-a nascut crestin, cel care i-a crestinat pe romani fiind insusi apostolul Andrei, fratele apostolului Petru. Cata nesimtire! Daca sunteti asa de valabili si de infailibili, de ce, dupa toate scremetele disperate, calcand totul in picioare, inclusiv legislatia tarilor gazda privitoare la prozelitism, nu ati reusit sa reprezentati nici 0,2% din totalul crestinilor? Jenant!

    Răspunde
    +1 -1  0
  31. xyz spune:

    Pentru Veaceslav Stavila,
    Pentru a intelege semnificatia reala a numerologiei, care nu este nici pe departe o creatie crestina ci o disciplina specific iudaica, ar trebui sa cititi Cabala, cartea de capatai a evreilor sefarzi, ca tot v-ati referit la ei in capitolul despre descoperirea Americilor.

    Răspunde
    +1 -1  0
  32. tania spune:

    Adventismul modern (inclusiv si cel reformist) a ramas numai cu numele din cauza infiltratiei catolico-iezuite,ce a avut loc incepind cu anii 1930 incoace. Lovitura de moarte azs a primit-o ,cind a fost introdusa doctrina politeista a “trinitatii”,care este doctrina fundamentala a catolicismului; astfel biserica adventista a apostaziat si a devenit una din fiicele Babilonului. In timpul vietii pionerilor adventisti (inclusiv a Elenei White) biserica era antitrinitara si era biserica adevarata . Acum in timpul prezent in ea domneste apostazia OMEGA,care a fost prezisa.
    Nu exista “un Duh Sfint” ca o persoana sinestatatoare (a treia persoana). Duh Sfint este unul din numele Lui Dumnezeu. Duhul Sfint este al Tatalui,este indispensabil de El,este insasi viata lui Dumnezeu, este manifestarea personala a Lui Dumnezeu.
    “Este un singur Dumnezeu si Tata al tuturor,care este mai pe sus de toti,care lucreaza prin toti si care este in toti” Efeseni 4:6
    “…luati duh sfint…” , “…a suflat duh sfint…” s.a. O persoana nu poate fi luata, data, suflata, turnata, impartita in flacari de foc.
    Duh sfint mai inseamna in Biblie si Inger ceresc, care este opus unui inger decazut(demon) ,adica duh rau. “Duhul sfint i-a spus lui Pavel..” sau “Duhul i-a instiintat…”- aceasta inseamna ca ingerul ceresc,trimis de Tatal a vorbit sau a instiintat.
    Cine crede intr-un “Duh Sfint” ca o a treia persoana a dumnezeirii ,acela crede si se inchina insasi lui satana ,prntru ca el a vrut sa devina al treilea in ceruri, egal cu tatal si cu Fiul.

    Răspunde
    +1 -1  0
  33. xyz spune:

    De ce, la fel ca si martorii lui Iehova, nu raspundeti direct si transant la intrebarile care vi se pun. Din cate vad, ati ales calea dizidentei. Un pastor adventist american, pe care l-am cunoscut personal, spunea: “Presbiterianism ( renuntarea la pastori sau preoti cu studii de specialitate ) inseamna erezie”. Adoptarea acestei forme colective si interpretative de a face religie, pe care o intalnim si la iehovisti, coroborate cu un fanatism militant, constituie un real pericol social. A se vedea cazul fundamentalismului islamic. De alt fel, eu nu sunt deloc interesat de neoprotestantismul american in general, tocmai datorita caracterului sau primitiv si semidoct. De aceea eu ma voi opri aici cu comentariile. De aici in colo puteti spune ce doriti. Pur si simplu nu ma intereseaza. Pierd timpul…

    Răspunde
    +1 -1  0
  34. tania spune:

    Iata un pasaj din Crezul ortodox :”…Fiul Lui Dumnezeu , Unul nascut , care din Tatal S-a nascut … Nascut, nu facut … SI IARASI VA SA VINA CU SLAVA, SA JUDECE VIII SI MORTII”… Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa fie.”
    Acest Crez marturiseste despre Fiul ,care a fost adus spre fiinta (nascut) de insusi Dumnezeu, Tatal Atottiitorul; despre faptul ca acest Fiu (adica Isus Hristos) va veni iarasi (a doua oara) cu slava; si despre invierea mortilor si viata vesnica.
    “Adventus” inseamna revenire sau a doua venire. Si marturisirea adventista este prezenta chiar in Crezul ortodox.
    “Iata in adevar,ce va spuneam prin Cuvintul Domnului: noi cei vii,care vom raminea pina la venirea Domnului ,nu vom lua-o inaintea celor adormiti(adica morti). Caci insusi Domnul ,cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trimbita Lui Dumnezeu , Se va pogori din cer si intii vor invia cei morti in Hristos , apoi noi cei vii ,care vom fi ramas , vom fi rapiti toti impreuna cu ei in nori ca sa intimpinam pe Domnul in vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul” 1 Tesal.4 :15-17
    Porunca Domnului “sa nu judecati” nu inseamna “sa nu gindesti cu capul”.
    “Sa nu judecati” – in sensul biblic inseamna sa nu aplici sentinta, sa nu infaptuiesti condamnarea. Dumnezeu zice : “Lasa- Mi razbunarea Mie! … Eu voi rasplati”.
    Sintem datori in fata Lui Dumnezeu sa facem o alegere personala in favoarea adevarului , sa gidim si sa judecam cu propria noastra constiinta si nu cu capul altuia,despre care se zice ca are autoritate.
    Semnul fiarei il vor primi acei, care si-au incredintat constiinta in miinile altora. “Blestemat este omul,care se increde in om!”(Biblia).

    Semnul fiarei – 666 – va fi pus pe frunte sau pe mina. Pe frunte – asta inseamna ca omul in mod deliberat va alege minciuna lui satana, iar pe mina – inseamna ,ca prin faptele si actiunile sale va confirma aceasta alegere. “Trinitatea” sau “Sfinta – Nesfinta Treime” este partea componenta a numarului 666.

    Nimeni din istoricii “tari si puternici” (nu slabi) , nimeni din intelepti (nu profani) n-a raspuns de ce duminica se numeste “ziua Domnului”?din ce considerente duminica se zice ca e sfinta? de ce nu luni sau joi? Cum poti sa crezi in ceva , fara ca sa intelegi de ce crezi asa si nu altfel? Este un exemplu elocvent cind omul isi incredinteza propria soarta (iar credinta ii decide soarta) in miinile majoritatii ; iar majoritatea este intotdeauna amagita, vrajita, hipnotizata, jonglata si manipulata.

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani

Lasă un răspuns către xyz Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


7 - = doi

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>