T. Băsescu, Preşedintele României : “Eu sunt un chişinăuean!”

La 26 iunie 1963, în plină blocadă sovietică a Berlinului de Vest, John F. Kennedy, preşedinte al Statelor Unite ale Americii, vizitând oraşul a rostit celebra expresie: “Eu sunt un berlinez!”, exprimându-şi astfel sprijinul şi solidaritatea cu lupta pentru libertate a berlinezilor asediaţi.

Între altele John F. Kennedy  a mai spus  atunci şi următoarele: “…Există mulţi oameni care nu înţeleg, ori doar spun că nu înţeleg, din ce cauză există probleme între lumea liberă şi lumea comunistă. Să vină în Berlin! Există persoane care afirmă că viitorul îi aparţine comunizmului. Să vină în Berlin! Există şi dintre aceea care spun că în Europa şi în oricare alt loc noi putem colabora cu comuniştii. Să vină în Berlin! Există chiar şi  unii care declară că, da, comunismul este un sistem al răului, dar acest fapt nu ne împiedică să colaborăm cu comuniştii în domeniul economiei. Să vină în Berlin!

Întrebare: Preşedintele României,  T. Băsescu ar putea repeta exemplul lui John F. Kennedy, adică să vină la Chişinău şi să declare: “Eu sunt un chişinăuean!” ?

P.S. După apariţia acestui material, blogul, cât şi întregul site (http://nistru-prut.info) a fost inaccesibil pentru utilizatori între orele 12-14 /11. X. 2010 (domenul este administrat de Întreprinderea de Stat MolData). După ora 14 site-ul s-a putut accesa însă Unimedia n-a mai putut repune blogul pe platforma sa invocând probleme în zona MolData. La ora 24 site-ul iarăşi nu s-a mai putut accesa, revenind la normal Marţi, 12.X.2010, la ora 16. Unimedia însă iarăşi nu a putut restabili blogul nostru pe coloana Blogs.Unimedia… etc.







Vă rugăm să recomandaţi acest articol prietenilor Dvs.:
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Salvează legătura permanentă.
Jurnalul istoricului de veghe

Aboneaza   Dezaboneaza

92 răspunsuri la T. Băsescu, Preşedintele României : “Eu sunt un chişinăuean!”

  1. nornegru spune:

    Propunerea este foarte buna. Are sanse reale sa fie pusa in practica. Sa vedem ce se va intampla.

    Răspunde
    +1 -1  0
  2. Tillbuhoglindă spune:

    În Chişinău poate să spună ce pofteşte. Nu însă şi în “Texas”!

    Răspunde
    +1 -1  0
  3. nornegru spune:

    Normal ar fi sa putem toti romanii sa votam in Basarabia pentru ca am vota in Patria noastra si la noi acasa.

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
    • Vladimir spune:

      Nu. Casa VOASTRA E ROMANIA. SA VA AMINTESC “FRATILOR” CA SUNTEM UN STAT INDEPENDENT SI SUVERAN/
      FOARTE BINE A SPUS PATRIOTUL ADEVARAT AL PLAIULUI MOLDOVENESC TOV. VLADIMIR VORONIN INTREBAT DE ROMANII:
      “INCEPI SA URASTI PE VECINUL DACA EL FOLOSINDU-SE DE OSPITALITATEA TA TOATA ZIUA SEDE LA TINE IN BUCATARIE SI UITA IN CRATITA SFATUIND CUM SA GATESTI BORSUL LA TINE ACASA” FOARTE PRECISA METAFORA. INCEPEM SA VA URIM

      Răspunde
      +1 -1  0
      • Tillbuhoglindă spune:

        Mai exact, unii dintre voi, dar nu toţi – continuă să ne urască.

        Răspunde
        +1 -1  0
      • Dr. Veaceslav Stavila spune:

        Dle “Vladimir” ! Ar fi bine să precizaţi că Dvs. vorbiti ca reprezentant al unei minorităţi etnice din Republica Moldova

        Răspunde
        +1 -1  0
        • Vladimir spune:

          D-le Stavila din pacate nu pot sa pun “Bold” aici asadar Va raspund cu CAPS LOCK – VORBESC CA CETATEAN
          SI PATRIOT AL REPUBLICII MOLDOVA. SI AICI VA ROG FRUMOS PUNEM PUNCTUL, CA TOTI CETATENII
          INDIFERENT DE ETNIE SUNT EGALI IN DREPTURI, INCLUSIV SI LA DREPTUL DE PROPRIE OPINIE!

          Răspunde
          +1 -1  0
          • grigore spune:

            mai Vologhita, tu nu cumva lucrezi pe la vre-o vama, sau pe la vre-o politie, sau pe linga vre-un ministeras caldut si te temi ca vei pierde postul, daca cumva vine vre-un romanas pe la noi ?
            ca multi prosti s-au mai nascut in Basarabia noastra dupa ce s-a efectuat epurarea etnica a Moldovei de peste prut,
            eu repet inca o data; daca familia ta, din Basarabia, nu a fost prigonita de comunisti, nu a fost deportata, nu ai avut nici un bunic sau strabunic impuscat, sau mort in gulag, inseamna ca esti nascut dintr-o familie necarturara sau lenesa sau tradatoare de neam sau fricoasa, sau din banditi ca, Kotovski sau , esti mizeria poporuliu Roman
            si ar trebui sa-ti fie rusine,
            nu prea cred, insa ca o ai :)
            cu respect,
            Grigore

            +1 -1  0
            Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
  4. CS spune:

    Trebuie dat cetatenie moldovenesca la cat mai multi romani ca avem acest drept moral, sa votam noi masiv si sa scoatem mizeria comunista in afara legiisi apoi sa reunim tarile.

    Răspunde
    +1 -1  0
  5. Jhon Connor spune:

    Vedeti cum ar fi moldovenii, unii gindesc intr-un fel,altii ar vrea altfel..
    Iar dusmanii neamului,au si ei parerea lor; C-am la ce etaj sa aseze un snaiper
    ca Basescu sa fie luat dintr-un foc.?!?!

    Răspunde
    +1 -1  0
  6. ROMANUL MOLDOVEAN din MOLDOVA RO ! spune:

    WA VLADIMIR ,DUPA NUME SI DUPA GANDIRE ESTI RUS. DUTE -N SIBERIA CA SE ACORDA COMPENSATII SI MAI LASA VRAJEALA ASTA COMUNISTA CU MOLDOVENISMUL,SI STATALISMUL. DACA NU VORBIM CU TRADUCATOR SAU DICTIONAR MOLDOVENESC-ROMAN INSEAMNA CA SUNTEM ROMANI , NOI TOTI.
    -STEFAN CEL MARE UNDE E INMORMANTAT?STII? IN MOLDOVA ROMANEASCA SI NU NOI L-AM FURAT CA SA IL ADUCEM AICI. CLAR?
    -IA VEZI CAT ERA MOLDOVA DE LA STEFAN PANA IN 1940, APOI VORBESTE .

    -EU SUNT MOLDOVEAN ROMAN SI ORICATE PROSTII AI SPUNE NU MA CONVINGI CA MOLDOVA NU E RUPA DE SOVIETICI SI UCRAINIENI{APROPO E UCRAINA, IA DA O FUGA SI SPUNELE SA RETROCEDEZE CE AU FURAT DE LA NOI , DACA ESTI ASA PATRIOT }

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Vladimir spune:

      Aceste compensatii ma fac sa rid. Fac banii destui aici – in Moldova, Patria mea! Adica n-am nici un motiv, nici economic, nici politic sa plec de aici plus fetele din familii mixte is super. Nu mai vorbesc de clima!
      As raspunde tov. Putin cu un scurt dialog dintr-un film renumit sovietic – “Dobro pojalovati na Kolimu!” – “Net uj, spasibo,
      lucse vi k nam!” – “Bine ai venit la Kolima” – “Nu, va multumesc, mai bine veniti Dvs pe la noi” totusi fraza pierde in colorit prin traducere, dar cine stie rusa, si a privit filmul o sa inteleaga :) Romanii nu, ca au alta mentalitate, fapt care ei nu pot sa inteleg -
      cum asta limba e acelasi, insa mentalitatea diferita! Da, dupa mentalitatea, noi, rusii si moldovenii ne intelegem mai usor decat
      moldovenii si romanii. Si acel care neaga acest simplu fapt singur stie ca minte.

      Răspunde
      +1 -1  0
      Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
      • Andrei R spune:

        Vologhea, faci bani in RM pt ca esti un borfas sau un parazit, ca majoritatea imigrantilor slavi din RM. Asa ca n-ai de ce sa te lauzi. Probabil de aici vine si paranoia ta fata de Romania, pt ca stii ca intr-o tara civilizata nu te-ar angaja nimeni, si n-ai putea face potlogariile pe care le poti face in Maldavania.

        Răspunde
        +1 -1  0
      • un cetatean cu dreptul la opinie spune:

        dupa mentalitate tu nu te deosebesti de rusi pentru ca esti unul din ei, insa nu iti da cu parerea pentru fiecare.

        Răspunde
        +1 -1  0
  7. Zil 130 spune:

    @Vladimir, ciudata fiinta mai esti, sincer, ma cam satur de comentariile tale imature, paranoice si de-a dreptul bolnave.
    @Vladimir, inainte de a repeta niste vorbe a unui bolnav psihic informeaza-te sefule!
    @Vladimir, ai fost vreodata in Romania si daca ai fost, ai vorbit, ai trait, ai lucrat cu vreun roman??? Cred ca nu!
    Pai atunci, ce PLM te vaicari aici?!
    Mars draqului la magazin, alimentara, sau la o piva cu drujbanii tai. Ca imi este sila de tine! Mortule, cu tot cu mortii tai de comunisti si psdisti!

    Răspunde
    +1 -1  0
  8. ROMANUL MOLDOVEAN din MOLDOVA RO ! spune:

    ACTUALA REP.MOLDOVA ATAT CAT ESTE ACUM , {ARE IN COMPONENTA 5 JUDETE ROMANESTI} DECI DIN 5 JUDETE AU FACUT O TARA MOLDOVENEASCA , SI AU REORGANIZATO IN RAIOANE DE TIP SOVIETIC .
    {DUPA CADEREA URSS,NUMAI UCRAINA MAI E IMPARTIA-N RAIOANE}
    3 JUDETE-N SUD DE LA RENI PANA LA CETATEA ALBA,SUNT TOT ROMANESTI + BUCVINA SI HOTINUL. ASTIA SUNT ROMANII CARE NU POT TRAI MOMENTAN IN ROMANIA ,SI CARE VORBESC FARA TRADUCATOR ROMANESTE CU NOI DE PE MALUL ASTALALT DE PRUT !

    -ACUM CAND GERMANIA SARBATORESTE 20 DE ANI DE LA UNIFICARE , NOI AR FI TREBUIT SA SARBATORIM SI NOI REUNIREA NOASTRA A MOLDOVENILOR DE PE AMBELE MALURI , SI INTREGIREA NEAMULUI ROMANESC.
    -5 MILIOANE DE MOLDOVENI TRAIESC IN ROMANIA SI 3 IN REPUBLICA…. ,IMPREUNA 8 MILIOANE DE MOLDOVENI SIGUR SUNT MULT MAI PUTERNICI DECAT CEI 3 MILIOANE DIN REP.MOLD. CARE SUNT UN STAT ACUM,{UN STAT DIN 5 JUDETE :( ROMANESTI}

    Răspunde
    +1 -1  0
  9. Stalinus spune:

    Inainte sa vina Basescu sa se proclame Chisnauian cred ca mult mai important ar fi ca sa-i auzim pe basarabeni declarand acasa la ei EU SUNT ROMAN ! si pe urma sa asteptam nu stiu ce de peste Prut..

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
    • ochitor spune:

      Dar asta si fac basarabenii acasa declarand de dimineata pana seara ca “sunt romani”.moldovenii insa nu! ma tem ca mata esti acel ins care se uita peste gard asteptand, ce?

      dupa aia sa vina Basescu dar mai intai sa termine cu pensionarii.

      Răspunde
      +1 -1  0
  10. xyz spune:

    Eu nu cred ca presedintele Basescu va dori sa faca gestul de a se declara chisinauian, pentru simplul motiv ca Romania nu este America. Si in plus sunt perfect de acord cu Stalinus. Faptul ca unul ca Vladimir isi poate permite sa declare ce vrea muschiul lui, fara sa-i fie frica ca o sa-i ia foc casa sau masina sau o sa-i moara cainele, asa cum se intampla in satele romanesti din Ucraina cu veneticii, sau cum am inteles ca proceda Oleg Voronin cu adversarii sai, se chiama ca moldovenii isi merita soarta. In regiunea Cernauti si in tinutul Herta exista si astazi sate unde nu exista picior de rus ( Si ce romana se vorbeste acolo! ). De ce? Pentru ca rusii au incercat sa patrunda si acolo si li s-a intamplat exact ce v-am relatat mai sus, ba poate chiar mai rau. Acum chiar le este frica sa o mai faca. In tinutul Herta procentul de romani este si astazi de peste 92% si singurii care au fost acceptati sporadic in sate au fost ucrainenii. In Basarabia exista doar 200 000 de rusi. Chiar nu sunteti in stare sa-i puneti la punct? In Estonia. Lituania si Letonia cum au reusit? Altfel Stalinus chiar are multa dreptate…

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Vladimir spune:

      O provocare nationalista, care instiga la interactiuni ce ar strica si asa fragila pace interetnica in RM dupa un an de guvernare a
      “liberalilor”. Unul lucru care pot fac romanii pentru noi – doar sa instige la acte violente. Insa noi nu suntem turma rusofona
      din Letonia, Lituania sau Estonia. Noi suntem din piatra diferita. Va aduceti aminte 92? O sa fie asa peste tot in Moldova daca o
      o sa incepeti violentza,
      Traiasca poporul moldovenesc pasnic! JOS ROMANIZMUL AGRESIV!

      Răspunde
      +1 -1  0
      • Dr. Veaceslav Stavila spune:

        Dle Vladimir! În 1992, Federaţia Rusă, pentru a înăbuşi în sânge procesul de eliberare naţională a românilor de la est de Prut, a agresat Republica Moldova. În acel război au căzut peste 300 de poliţişti, militari şi voluntari moldoveni. Vă rog să nu ameninţaţi moldovenii (românii din Republica Moldova) cu un nou război din partea Federaţiei Ruse.

        Răspunde
        +1 -1  0
        • Vladimir spune:

          Gresiti amarnic. Iunie 1992 trupele de politisti si ucigasi amnistati de regimul moldovenesc unionist de atunci
          au intrat in orasul pasnic Bender si au inceput masacru sangeros.
          Asta era insa culmea.
          Inaintea de asta erau doar cerinte din partea regiunii transnistriene sa oficializeze limba rusa in RM. Cerintele
          absolut justificate. Insa ca raspuns la aceste cerinte drepte in Chisinaul doar au fost batuti deputati alesi din partea
          transnistreana si ucis de niste extremisti un scolar in parcul Stefan cel mare, care a avut indrazneala sa raspunda
          la niste animale fasciste in rusa..
          Si abia 2 ani dupa asta ca culmea – agresia si masacru singeros, teroarea impotriva populatiei pasnice de la Bender.
          Nu ma credeti? Veniti la Bender si intrebati pe oricine din strada ce a fost in 92 (si nicidecum nu faceti asta moldoveneste,
          ca sunt umanist si ma tem de sanatatea Dvs). Cred ca o sa primiti raspunsul clar. VOX POPULI- VOX DEI. Aceasta rana nu se va uita decenii. Asadar mai bine sa uitati de Transnistria de multi ani inainte.

          Răspunde
          +1 -1  0
          Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
          • Dr. Veaceslav Stavila spune:

            Faptul că Dvs. aţi scris rândurile de mai sus arată că se cere o discuţie mai amplă (cu fapte) la tema războiului moldo-rus din 1992. Va veni timpul şi vom face şi acest lucru. Aşa că pregăti-ţi-vă…

            +1 -1  0
          • Vladimir spune:

            D-nul Stavila, aveam 12 ani cand a fost razboiul. Tatal meu a fost UNICA persoana la o intreprindere de stat
            care a refuzat sa dee banii pentru armata noastra sub presiunile si amenintari de concediere. Doar
            a spus “Nu dau banii pentru razboiul. Unde fratele ucide frate”.
            In fine tatal n-a fost concediat, ca armata 14-cea si opunerea civila transnistrenilor prea repede a facut un dus rece pentru instigatorii razboiului
            si conducerea Moldovei s-a schimbat.
            D-nul Stavila n-am eu timp pentru pregatiri, doar nu e un talk-show unde pot fiu mediizat. Aveti voi
            timp pentru gasirea unor documente care va convine, eu lucrez, cistig banul. Stiu ceea, ce stiu din povestirile
            amare locuitorilor Transnistriei. Daca vreti sa aflati adevarul – nu asteptati ceva de la mine – doar duceti va
            in Bender sau Tiraspol, sau Dubasari si discutati cu oameni simpli de amintiri din 92.

            +1 -1  0
          • dova spune:

            vladimir, dupa cum ai spus, esti platit bine sa stai aici pe bloguri toata ziulica de dimineata pana seara si sa torni aiureli. Asi vrea si eu asa lucru, cum sa ma aranjez si eu oare? imi dai vreun contact, te rog?

            +1 -1  0
      • Zil 130 spune:

        @Vladimir, limbajul tau, fratioare, e agresiv, nu a altora!
        Bah, si cand scapam de voi – de-al de Vladimir si restul mortilor???
        Esti un nimic, precum ai fost, si au fost cei de-al de tine! Nimic nu ai facut pentru tara, nimic pentru tine ca om (concluzia vorbelor tale), deoarece esti un berbec agresiv, nimic mai mult, nimic mai putin. Tu macar nici nu stii ce natie esti, in plm… Tu nici rus, nici roman, nici polonez, esti un nimic, precum multi altii! Zici ca esti moldovan? Pai asa si esti, asa o sa si ramai pe blogul asta!
        Si ultima remarca, nu iti sta bine sa provoci romanii basarabeni la ei acasa! fiindca tu nu esti la tine acasa! tu esti inca in colonie!
        Trezeste-te in Mortii Matii!

        Răspunde
        +1 -1  0
        • Vladimir spune:

          Natie pentru mine – e mostenirea trecutului. In America, care este unica superpower (supraputere) la moment
          demult s-a uitat omenirea de asa notiuni inguste precum etnii sau natie. Exista doar cetatenie, si patriotizmul
          sa fiu cetatean unui stat. Restul – aberatii sovine.
          Am raspuns la partea cit de cit rationala a mesajului tau. Restul – cu ofense la adresa personala nici nu le comentez
          deoarece e tipic pentru cei care se cred “intelectualitatea romana”. Cainele latra, caravana trece.

          Răspunde
          +1 -1  0
          Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
          • Zil 130 spune:

            Bah, patriotule, tu nici macar patriotism nu poti scrie corect! ;) )) Asta numesti tu cultura de moldovan, nesimtitule!
            Caravana esti tu la mine in tara, precum ai venit, asa o sa si pleci, mai devreme ori mai tarziu!
            Cum sau batut slavii, turcii, tatarii, polonezii si altii pentru Moldova si intrun final au plecat cu nimic, asa vei pleca si tu! Fiindca suntem ROMANI la NOI ACASA si tu Ne esti STRAIN, pe VECI strain!

            +1 -1  0
          • Vladimir spune:

            Poate pentru tine, un xenofob marginal de 2% sunt strain, insa pentru prietena mea moldoveanca nu prea,
            si pentru prietenii mei de universitate moldoveni si de scoala nu sunt strain. Si pentru oameni amabili
            in strada cu care ba in rusa vorbesc, ba in romana, nu conteaza, in fine, nu sunt un venetic. Doar pentru niste
            marginali.

            +1 -1  0
  11. Vladimir spune:

    In mod special folosesc terminatia “IZM” linkul ca e corect sa scrii si asa aduceam in temele previoase. E corect sa scrii si patriotiZm. De ce eu, pentru care limba de stat nu e materna trebuie sa va explic niste lucruri delicate ceea ce priveste “mandria” Dvs?

    Răspunde
    +1 -1  0
  12. browser spune:

    Si mai stim cum a sfarsit JFK. :)

    Răspunde
    +1 -1  0
  13. xyz spune:

    text şters

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
  14. xyz spune:

    text şters

    Răspunde
    +1 -1  0
  15. xyz spune:

    text şters

    Răspunde
    +1 -1  0
  16. Andrei R spune:

    Total de acord cu Stalinus si xyz, inainte sa se declare Basescu chisinauean trebuie sa vedem mai mult patriotism si la basarabeni. In plus, Basescu oricum nu va mai fi presedinte mult timp (probabil cateva luni maxim) iar demagogia lui nu mai pacaleste pe (aproape) nimeni. Basarabenii, desi bine intentionati, au gresit cand s-au bazat pe Basescu si PD.

    Cat despre razboiul transnistrean, poate fi discutat si ras-discutat, dar cred ca lucrurile sunt cat se poate de clare pt toti oamenii normali la cap. Imigrantii rusi s-au temut ca li se vor diminua privilegiile, iar mafia rusa avea nevoie de un “safe haven” in Europa. E tragic ce se intampla acolo: majoritarii romani sunt tinuti in saracie si teroare de niste salbatici veniti din mlastinile si stepele rusiei.

    Desi trollul Vladimir e obositor, e totusi util: pt cei care traiesc cu falsa impresie ca imigrantii ilegali rusi pot fi integrati, e bine sa li se reaminteasca barbaria, incultura si agresivitatea acestor imigranti, care nu vor si nu pot sa se integreze intr-o societate civilizata. Ei s-au obisnuit cu furtul, cu parazitismul, cu prostitutia, si cu un comportament agresiv si xenofob fata de majoritari. Asadar multumim Vladimir, esti dovada vie ca repatrierea e singura solutie pt cei ca tine.

    De asemenea, multumim Vladimir ca ai confirmat ca rusii din Tarile Baltice, care in mare parte s-au mai civilizat si au fost invatati sa se poarte omeneste (de ex chiar primarul Rigai, Usakovs, este etnic rus, si e un tip de bun simt), sunt din alt aluat decat cei din RM, printre care predomina infractorii, analfabetii, parazitii si extremistii.

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
    • Vladimir spune:

      Si ce ziceti de moldoveni. Fie eu dupa spusele (de fapt ofensele fara argumentari – venetic, sovin, extremist, analfabet, parazit, infractator, mi-ar lua doua pagini sa enumar toate ofensele care aici sunau la adresa mea cu spuma din gura pur si simplu din
      lipsa argumetatiei civilizate si culturii respective “intelectualelor”). Dar cine atunci moldoveni – oameni simpli cu care eu, rus,
      convietuiesc pasnic, prietenesc. Si care in mare parte voteaza PCRM? Ca rusii sunt doar 5 la suta, dar PCRM acumuleaza tot
      timpul in jurul la 40-45%? Cine sunt acei moldoveni dupa parerea voastra? Astept o lista lunga de ofense de tip mancurti, berbeci manipulati, mafioti etc :)

      Răspunde
      +1 -1  0
    • Vladimir spune:

      Societatea civilizata astai Romania? Altceva mai vesel n-ai putut sa inventezi? Chiar trebu sa lucrez da ma faci sa rad din rasputeri. O tara tiganeasca, care cersuieste prin toata Europa, a carei gaterbeiteri stau in gat la orice cetatean Europei traditionale. Despre care civilizatia vorbesti, bre? civilizatia unui stat care impusca presedintele fara sa fie judecat?
      civilizatia unui stat unde pe piata centrala adoloescenti se drogheaza (am vazut cu ochii mei vara asta la Iasi cum ei rasuflau clei)
      Civilizatia unui stat in prag de faliment?
      Civilizatia unui stat care imparte responsabilitate de atrocitatile Holocaustului?
      Fii mai logic.

      Răspunde
      +1 -1  0
      • Andrei R spune:

        Vologhea Vologhea, iar iti dai in petec. “Societate tiganeasca”? De ce esti rasist, si ce ai cu tiganii? Ar trebui sa fii mai tolerant fata de tigani, pt ca, fiind ucrainian, esti inrudit cu tiganii si aveti multe in comun. Tiganii si ucrainienii sunt popoare nomade, fara o limba literara, originari din Asia, cu o cultura in general orala, nu scrisa, si cu un nivel ridicat de criminalitate, saracie si analfabetism (din motive istorice, nu e cazul sa judec). Ca si printre ucrainieni, si printre tigani sunt f multi oameni de treaba, care merita tot respectul. Tu nu esti printre ei.

        Nu o fi Romania perfecta, dar tot suntem cu cateva zeci de ani inaintea rusilor si ucrainienilor, chiar si asa, pe timp de criza si haos. Iar “drogatii” aia de la piata din Iasi nu stiu daca nu cumva exista doar in imaginatia ta. Tu ce faceai pe acolo, vindeai pulpe expirate si vodca contrafacuta? :)

        Cat despre “romanii” care ar cersi si ar fura prin Vest (problema oricum mult exagerata) mare parte dintre ei sunt tigani (deci inruditi cu tine) si rusofoni cu pasaport romanesc (tot de-ai tai). Asadar, cum ar zice englezu’, people in glass houses shouldn’t throw stones :)

        Răspunde
        +1 -1  0
      • Andrei R spune:

        Iar legat de Holocaust, Romania a recunoscut chiar si lucrurile pe care nu le-a facut. Ucraina cand are de gand sa-si recunoasca contributia la uciderea a aprox 2 milioane de evrei?

        Răspunde
        +1 -1  0
  17. xyz spune:

    Bourule moldav, cum te pretinzi, Georgia nu este membra NATO. Romania este membra a comndamentului NATO, are baze militare aeriene si terestre pe teritoriul sau, are platforme de lansare a rachetelor, are scoli de instructie pentru personalul NATO, detine exclusivitatea comenzii in cadrul fortelor NATO in domeniul instruirii trupelor de cercetasi din spatele frontului ( de cand trupele romanesti de cercetasi, jandarmerie si politie militara au intervenit in teatrul de operatiuni din Irak, Afganistan si Kosovo, trupele americane si-au redus pierderile la o treime ). Tot armamentul romanesc ultra perfomant este fabricatie americana su eurocomunitara. Crezi oare, muscalule, ca americani ar fi cheltuit cu romanii miliardele pe care le-au cheltuit cu dotarea armatei romane doar asa de florile de florile marului, daca nu ar fi avut un interes strategic in zona?
    Si pentru ca ai adus vorba de cultura, te intreb muscalule care cultura? Aia adusa pe copitele cailor din stepa calmica. Sa tii minte, primitivule, romanii ( popor care a fost crestinat de catre insusi Apostolul Andrei, fratele primului papa crestin, Apostolul Petru, cel pe umeri caruia si-a costruit Iisus biserica ), se trag din imperiul sfant de o mie de ani roman, imperiul care acivilizat europa si lumea. Pretinsa voastra civilizatie dainuie de cel mult 300 de ani si ati imprumutat-o de la alte doua popoare latine din europa, italienii si francezii. Pana atunci ati fost o hoarda de mujici rapanosi, desculti si imbracati in zdrente. Iar ca morala si nivel de gandire ati ramas si astazi la fel: un popor de hoti, de banditi, de betivi si de criminali dezaxati.

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Vladimir spune:

      Ce aroganta si pretinta la superioritatea nationala tipica pentru un nazist.
      Si iarasi, ofense, ofense, ofense. Chiar am sa deschid colectia “Ofensele romanesti”. Merci, ca m-ati imbogatit vocabularul.
      Insa sunteti cine sunteti – lingatorii de cur a lui SUA, UE, un stat failed, un vasal al SUA in Europa. SUA doar va foloseste in jocuri geopolitic, dar voi sunteti bucurosi sa lingeti curul lor gras si mai departe, deoarece is “bogati”. Oare nu i asta se numeste prostituitatea?
      Si inca ceva, oare nu intelegeti ca voi cu mizeria voastra materiala si culturala le stati in gat europenilor normali?

      Răspunde
      +1 -1  0
  18. jj spune:

    Voronin mentinea gardul de sirma ghimpata nu de frica Bucurestiului, ce de frica Iasiului.

    Vladimir iti recomand o vizita la Muzeul Unirii din Iasi si apoi o vizita la Putna, Voronet, Sucevita. Nu este o ABERATIE A ISTORIEI ca tu patriot moldovean sa ai nevoie de pasaport si sa treci o granita sa ajungi acolo ?

    Macar eu am pasaport romanesc dar tot trec o granita. Aceasta eroare istorica e timpul sa se termine.

    Răspunde
    +1 -1  0
  19. Vladimir spune:

    De comparat Romania si Moldova (lipsita total de oricare resurse in afara de cele umane) e o ocupatie pentru prosti.
    Mai bine compara PIB-uri Rusiei si Romaniei. E usor sa latri pe Rusia stiind ca ai un stapan – SUA.

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Andrei R spune:

      Bine, hai sa comparam. Lasand la o parte faptul ca Rusia e cea mai intinsa tara din lume si ca dispune de un imperiu si de resurse naturale furate de la alte popoare (spre deosebire de Romania care a fost jecmanita de resurse dupa 44 si careia i s-au furat doua dintre cele mai importante 3 orase), hai sa vedem. Rusia si Romania au un PIB pe cap de locuitor apropiat. Dar in ce priveste nivelul de civilizatie si de educatie, nivelul de trai, sanatatea, criminalitatea, mediul inconjurator etc (si cam toate capitolele care conteaza) Rusia e cu MULT inferioara Romaniei. Rusia are suficiente resurse sa aiba cel mai ridicat nivel de trai din lume. De ce nu se intampla asta, ia zi? De ce rusii sunt atat de saraci, bolnavi si inapoiati, oricate teritorii si oricate resurse ar fura de la alte popoare? Spune-mi tu.

      Răspunde
      +1 -1  0
      • Vladimir spune:

        Deoarece ca si restul lumii (poate in afara de SUA si Israel) (inclusiv si Romania) este o tara dirijata din exterior, de clanuri corupte oligarhice care detin aceste resurse si n-au nici un interes fata de popor, nivel de trai, invatamant etc.

        Răspunde
        +1 -1  0
        Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
        • Andrei R spune:

          Pai daca si Romania si Rusia sunt dirijate din exterior, de ce rusii o duc mai rau decat romanii (desi au mai multe resurse)? Cum explicam misterul?

          Răspunde
          +1 -1  0
          • Vladimir spune:

            Toate resursele rusilor apartin nu poporului ci corporatiilor oligarhice internationale. Asadar intrebarea
            e ritorica. Referitor la nivel de trai.. Sincer am fost de mai multe ori si in Rusia si in Romania – pot sa ti
            spun e cam la fel. In orasele mari ai Rusiei desigur cu mult mai mare decat in Romania, insa in satele ruse
            probabil mai prost decat in satele romanesti.

            +1 -1  0
  20. jj spune:

    Andrei R , probabil esti din Romania , Vladimir poate nu e etnic rus. In fapt aici trebuie sa fi foarte atent cine spune ce e adevarat. ;)

    Intelegi ipocrizia : “cerem cedarea judetelor romane moldovenesti” o spune un etnic rus hahahahah :) (Rusia ce duce o politica dura de asimilare etnic in Transnistria)

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Andrei R spune:

      jj, Vladimir sustine ca e slav (ucrainian, din cate am inteles). Nu asta e problema, poate sa fie si chinez, problema e ca e romanofob si extremist. Oricum, mi se pare si mie amuzant ca cei mai mari aparatori ai “limbii moldovenesti” sunt cei care nici nu vorbesc limba, asa cum aparatorii “statalismului” (un cuvant care nu exista in limba romana) sunt de fapt adeptii imperialismului rus. Asta e doublespeak tipic sovietic, ti se pare ceva nou?

      Răspunde
      +1 -1  0
  21. jj spune:

    Andrei R , Vladimir poate fi chiar etnic roman , dar te provoaca la flame. Trebuie dat replica dar cu calm si intelegere. E doar un sfat. Faci cum crezi.

    Daca vrei nervi adrenalina intra pe saiturile rusesti din RM.

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Andrei R spune:

      ok, ai dreptate. Oricum nu-l iau in serios, dar ai dreptate, cel mai bine e sa ne abtinem de la flame-uri. Dar e greu sa nu iei peste picior personaje de genul asta, fie ei romani, rusi sau patagonezi.

      Răspunde
      +1 -1  0
  22. xyz spune:

    Andrei R, Vladimir este asa de cult si de instruit incat nici semnificatia cuvantului slav, adica originile sale, nu o cunoaste. Dragilor romani v-ati putut inchipui ceva mai rapanos decat argumentatia acestui “slav” ( sa mori de ras nu alta ). Oricat ar fi de radicali si de vehementi, la noi acasa, ungurii, nu ar avea curajul sa afirme asa porcarii despre romani. Si asta, asa grobian cum e, este parfum pe langa rusii fanatici, muscalii primitivi. Va dati seama ce a fost pe capul moldoveanului, biet om simplu, umilit si deznationalizat, fara aparare in fata hoardelor perfide si gregare. Porcii astia i-au luat tot, limba, cultura, constiinta, suflet, personalitate, demnitate si l-au redus la nivelul unei ameobe inerte, materie prima a unei manipulari, fanatizari si alienari crunte, fara seaman in toata istoria umanitatii.

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Andrei R spune:

      Ai dreptate 100%. Asta explica si diferenta de mentalitate intre baltici si basarabeni.

      Balticii niciodata n-au fost fortati sa se declare altceva decat estoni, lituanieni, letoni, iar limbile lor nu au fost complet suprimate. Basarabia a fost caz unic in URSS: romanilor li s-a creat o identitate artificiala, si timp de zeci de ani oricine ar fi indraznit sa spuna ca vorbeste romana sau ca e roman risca sa fie torturat, omorat sau deportat in Siberia. Din pacate, ura rusilor pt poporul roman e atat de intensa si de patologica incat romanii au suferit mai mult decat orice alt popor ocupat de rusi (cu exceptia cerchezilor, care au fost complet exterminati, dar asta a fost in alta perioada istorica).

      In Basarabia au fost exterminati cei educati, cei cu bun simt si constiinta, cei cu demnitate. În schimb au dus-o bine jigodiile, colaboratorii si veneticii. Nici o alta provincie sovietica nu a fost decimata in halul asta. Asadar, nu intamplator aici exista inca atata indoctrinare si ignoranta.

      Răspunde
      +1 -1  0
      Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
    • Flori spune:

      Exact!

      Răspunde
      +1 -1  0
  23. xyz spune:

    Estonienii, vorbitori ai unei limbi fino-ugrice foarte asemanatoare cu finlandeza si lituanienii si letonii, vorbitori de limbi baltice apartinatoare unui grup lingvistic indo-european aparte, situat intre limbile teutonice ( germanice ) si cele slave, nu au trebuit sa suporte potlogaria schimbarii denumirii limbii, pentru simplul motiv ca nu aveau o tara mama in afara. Cu finlandezii a fost altfel. Ei aveau un teritoriu ocupat de rusi, numit Carelia, cu capitala la Petrozavodsk. Ei bine si carelienii au fost obligati sa spuna ca vorbesc o alta limba decat finlandeza. Si au mai fost cazuri: azerii in raport cu turcii sau tungusii in raport cu celebrii manciurieni. Si exemplele pot continua. Oricum perfida natie sunt rusii astia. Nici un popor din lume nu a mai facut ce au facut ei. Ei au fost singurii care au avut tupeul, impotriva tuturor evidentelor, sa-i oblige pe oameni sa declare, plini de convingere, ca albul este negru. Si au facut acest lucru atat de insitent si de insidios incat, la final, victimele lor erau chiar convinse ca asa este.

    Răspunde
    +1 -1  0
  24. xyz spune:

    Ansamblul de malversatiuni, intrigi, manipulari, rapturi, crime in serie si in masa, santaje, talharii, etc… etc…, facute de statul rus si cel sovietic, constituie de fapt un imens aisberg al ticalosiei, din care, probabil doar o mica parte va putea fi cunoscuta vreodata. Culmea este ca victime ale acestui imperiu al crimei si al groazei au fost pana si proprii cetateni, adica rusii. Ranile provocate in timp asupra tuturor popoarelor care au venit in contact, de voie de nevoie, de-a lungul istoriei, cu statul rus, nu se vor vindeca probabil niciodata. si cu toate acestea si astazi statul rus continua sa fie insolent, continua sa practice santajul si amenintarea cu agresiunea ( care uneori se si materializeaza ), continua sa forteze prin forta accederea in organisme in care nu are ce cauta. Iar lumea democratica occidentala, care ramane perplexa in fata actiunilor statului si actioneaza paradoxal. Exista chiar o fascinatie in fata tupeului inimaginabil al autoritatilor ruse, care genereaza admiratie. In fata acestei situatii, chiar daca sunt inregimentate in tratate si organisme care le apara existenta, sunt de fapt singure in fata acestei creatii statale luciferice si singurele in stare sa inteleaga imensa amenintare pe care o reprezinta, pentru omenire, statul rus. Abia acum Uniunea Europeana s-a dezmeticit si a inteles cumplitul santaj al hidrocarburilor cu care amenita continentul european marele vecin de la rasarit si abia acum cauta alternative…

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
  25. xyz spune:

    Reiau pentru ca am inceput sa mananc litere si cuvinte, pentru care imi cer scuze. “In fata acestei situatii, statele est europene, chiar daca sunt inregimentate in tratate si organisme care le apara existenta, sunt de fapt singure in fata acestei creatii statale luciferice si singurele in stare sa inteleaga imensa amenintare pe care o reprezinta, pentru omenire, statul rus.”

    Răspunde
    +1 -1  0
  26. xyz spune:

    Pentru Andrei R,
    Abia acum am citit ce-ai spus mai sus de Basescu. Daca faceai aceste afirmatii acum doua luni te mancau portocaliii. Am patit-o eu pe pielea mea. Pentru fiecare interventie ma tocau, pe bloguri, cate o saptamana. Iar in privinta limbajului, Vladimir e un elegant. Acum, probabil, isi ling ranile sub masa, precum cainii batrani, sau au plecat “in munti”. Asa se intampla daca nu lasi dupa tine loc de bunaziua. Astia au crezut ca mostenesc pamantul…

    Răspunde
    +1 -1  0
  27. palade spune:

    Domnule Stavila,
    bine v-am regasit. Aceasta este adresa blogului oficial?
    Intram de obicei prin UNIMEDIA. Am inteles ca astia au”probleme tehnice”.
    Vad ca aveti o “problema tehnica” si pe blog. Un Virus “Vladimir”. Acest provocator angajat care se da drep un opinionist poluiaza cu succes blogul . Din toate postarile de mai sus, 90% sunt dedicate acestui Virus bolsevic. In varianta actuala si locala un Virus bolsevik-tkaciukist. Scopul final sa sustraga cititorii de la temele principale. Exista un remediu. Sa nimiciti acest Trojan-worm-spyware nkvd-ist “Vladimir”. Este un pericol. Infecteaza internetul. Sa-l trimitem pe site-ul lui Dodon

    Răspunde
    +1 -1  0
  28. Valenta spune:

    vedi cum un oarecare Vladimir a dezbatut discutia?
    deci, sa-l IGNORAM totalmente.

    Răspunde
    +1 -1  0
  29. Valenta spune:

    Basescu ar veni SI ARE DREPTUL, CACI la Chisnau SUNT MULTI ROMANI, UNII chiar cu cetatenie redobandita, insa, PRUDENTA si considerentele diplomatice…

    in plus, aici ACUM, sunt multi emisari ai FSB-ului si nu numai… asa ca mai intai trebuie sa maturam casa ca sa putem invita liber pe CINEVA.

    Iata de ce este foarte important ca toate fortele de drepata sa se UNEASCA pentru a rasturna carul comunist.

    Oameni BUNI, sa facem voluntariat, si sa mergem pe la rude, prieteni sa le explicam importanta VOTULUI…

    UNIRE! Traiasca ROMANIA! Traiasca Basescu! Unire, fratilor!

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
    • Andrei R spune:

      Valenta, lasa naivitatea. Basescu reprezinta interesele rusesti, si cele ale crimei organizate. “Traiasca Basescu” e antonim cu “Traiasca Romania.” El face tot ce poate pt ca Romania sa nu mai traiasca.

      Răspunde
      +1 -1  0
  30. nornegru spune:

    Da, domnule Stavila,
    Bine ati revenit in normalitate cu existenta blogului dv.Am subscris primul la propunerea dv, privitor la Presedintele Romaniei. Dupa toate cele intamplate insa m-am convins ca nu poate sa i se dea curs. Primejdiile sunt mult prea mari.Le-am constatat pe propria-mi piele. Timp de 2 zile sa nu pot intra pe UNIMEDIA, sa fiu atacat tot de 2 ori prin virusarea PC-ului propriu(desi depistati la timp si neutralizati ei sunt inregistrati ca atare) imi da de gandit la modul serios. Mai ales ca se vede cu ochiul liber ca … dracu nu doarme. Acest Vladimir rusofon care bombardeaza cu o incapatanare demna de mila “ghiulele” sale romanofobe sunt , in opinia mea, o dovada. Ideile sale fixe, argumentele sale feroce pur si simplu ,panslavismul sau macabru si obstinat,raspandesc nu numai confuzie generalizata in discutii , ci si intimideaza. Nu pe mine , de aici din Romania, ci pe localnicii care zeci de ani au fost supusi la astfel de bombardamente. Nu as fi crezut ca e posibil asa ceva, nu as fi crezut ca referendumul esuat ar putea avea si astfel de cauze. Dar acum cred. Iar acest individ imbacsit si indoctrinat pana la saturatie nu face parte din generatia buneilor vostri, ci tocmai din generatia tanara. Ceea ce imi da odata in plus de gandit. Scuzati-ma, dar e aproape tragic.Grele conditii suportati. Grele de tot. Oricum, succes si tarie de constiinta va doresc. La toti.

    Răspunde
    +1 -1  0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


opt - = 7

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>