Carol al II-lea – regele care ne-a condamnat la OCUPAŢIE…

La 10 februarie 1938 Carol al II-lea al României, sfidând Constituţia în vigoare, instalează un guvern nelegitim în frunte cu patriarhul Miron Cristea. 5 zile mai târziu regele interzice toate partidele politice, iar încă peste 5 zile îşi asumă puteri dictatoriale.

În timp restrâns încep arestările în mijlocul membrilor partidului “Totul pentru Ţară” , partid care la alegerile din 1937 a obţinut peste 15 % din voturile alegătorilor. La 17 aprilie 1938 este arestat şi liderul partidului- Corneliu Zelea Codreanu, omorât în noiembrie al aceluiaşi an prin sugrumare (în presă însă s-a anunţat că a fost împuşcat, chipurile, pentru încercarea de a evada de sub escortă).

Pentru omorârea lui C. Zelea Codreanu, ministrul de interne – Armand Călinescu a fost promovat de rege în funcţia de prim-ministru. Drept urmare, la 21 septembrie 1939, A. Călinescu este asasinat de o echipă de legionari care astfel s-au răzbunat pentru uciderea “celui mai mare român, Corneliu Zelea Codreanul”.  În aceeaşi zi, din ordinul lui Carol al II-lea, în toată ţara, au fost omorâţi sute de legionari arestaţi, în plus au mai fost arestaţi şi câte trei-cinci legionari în fiecare judeţ al ţării. Ultimii au fost împuşcaţi de către poliţie şi lăsaţi pe străzi trei zile la rând pentru îngrozirea populaţiei

La 28 iunie 1940 Carol al II-lea acceptă ultimatumul sovietic şi retrage autorităţile româneşti din Moldova de la est de Prut…






Vă rugăm să recomandaţi acest articol prietenilor Dvs.:
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Salvează legătura permanentă.
Jurnalul istoricului de veghe

Aboneaza   Dezaboneaza

119 răspunsuri la Carol al II-lea – regele care ne-a condamnat la OCUPAŢIE…

  1. revelare spune:

    Problema este ca Legiunea atunci facea cartile Germaniei, asa cum comunistii le faceau pe ale URSS, ambele partide totalitare, ambele tari totalitare.
    Iar Carol al II-lea, cu multele sale alte pacate, dar nu numai pacate (nu se prea vorbeste si de faptele bune), mergea ferm pe Franta si Anglia, tari democratice, iar daca comunistii erau putini si marginalizati, legionarii nu prea si nu avea nevoie de un cal troian in tara in acei ani foarte foarte grei. A folosit metode foarte dure, asta e un adevar.
    Si mai faceti inca o mare gresala d-le Stavila, absolut inexplicabila in contextul ideilor ce promovati pe acest blog.
    Nu carol a hotarat acceptarea ultimatului sovietic ci Consiliul de Coroana format din multi membri, Carol fiind unul din ei al carui vot avea aceeasi valoare ca al celorlalti membrii. Iar Carol, alaturi de Iorga si altii a fost printre cei care au votat pentru rezistenta armata, dar al caroro numar a fost minoritar.
    Acum judecand este evident, ca o rezistenta armata atunci ar fi fost sinucidere curat pt. Romania. Iar daca noua ni se reproseaza razboiul dus alaturi de Germania impotriva unui monstru ca URSS, acelasi lucru se poate reprosa si SUA, Anglia, pt razboiul dus alaturi de monstrul URSS. Insa invingatorii au intotdeauna dreptate. Iar despre alianta si agresiunile comise de URSS impreuna cu Germanai, din 1939 pana la 22 iunie 1940 se pastreaza o tacere mormantala.

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Dr. Veaceslav Stavila spune:

      Carol al II-lea a distrus România ieşind (în 1938) din câmpul constituţional…

      În iunie 1940, în România puterea reală o deţinea regele sau Consiliul de Coroană? Din câte cunosc, Consiliul de Coroană (compus din persoane loiale lui Carol al II-lea) avea caracter consultativ – decidea însă – regele.

      Răspunde
      +1 -1  0
    • nina gonta spune:

      DAR DE CE NU S-A FACUT IN 1940 O NOTA , UN ACT ADITIONAL , PRIN CARE SA SE SCRIE NEGRU PE ALB CA ROMANIA CEDEAZA BASARABIA , FIIND CONSTRANSA DE IMPREJURARI , DE URSS, SI CU MENTIUNEA CA BASARABIA A FOST SI VA FI PAMANT ROMANESC ? Asa , avea sa fie un document prin care orcand se putea recupera Basarabia in instante internationale ! Deci ..s-a cedat Basarabia cu usurinta .. si atunci cand ceva dai de buna voie nu mai poti cere inapoi ! O greseala istorica a Romaniei foarte grava..

      Răspunde
      +1 -1  0
  2. jj spune:

    Avind in vedere contextul timpului, retragerea din Moldova de la est de Prut a fost cea mai buna solutie a Romaniei/romanilor.

    Răspunde
    +1 -1  0
  3. ame spune:

    Trebuia sa rezistam la atacul sovietic , deoarece petrolul romanesc era fundamental pentru masina de razboi germana. Astfel ca germania ocupa restul Romaniei si rusii Basarabia. Am fi fost ca Polonia, ocupata. Era mai bine. Dar n-au vrut sa-si piarda privilegiile cei care au votat pentru cedare.

    Răspunde
    +1 -1  0
  4. HANS spune:

    Ce aţi fi vrut de la un hopînţol care numai patriot nu a fost!

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Calin Romanul spune:

      Draga Hans,
      Acest “hopînţol” cum il numesti tu ,era denumirea data de tarani numelui de familie a Regelui-Hohenzollern-Sigmaringen-nume prea complicat pentru omul de rand.Luarea in deradere a acestui nume-presupune luarea in deradere a tuturor regilor Romaniei care apartineu acestei dinastii.Deci nu uita ca iei in deradere un Carol I-care a domnit in Tara intre 1866 si 1914-care a dat independenta Romaniei-1877-1878-care si-a facut Coroana Regala din otelul unui tun turcesc capturat la Plevna si nu din aur,care a dat Romaniei Dobrogea-(chiar daca printr-un schimb fortat de rusi cu sudul Basarabiei-obtinut de Moldova in 1857)-ceea ce va duce la intrarea Romaniei in Alianta antirusa cu Austro-Ungaria si Germania-in 1881),Dobroge pe care tot el a intregit-o cu sudul ei in 1913.Si tot el a creat acel spirit national roman,si economie puternica,bazata pe petrol si cereale-care va duce-la patru ani dupa moartea sa in 1914 la Unirea Cea Mare.Eu il consider cel mai mare Roman.Perioada sa de domnie o consider “perioada victoriana a Romaniei”.Aceiasi dinastie-un alt Rege:Ferdinand I-Intregitorul Romaniei-icoronat la Alba Iulia in 1921 ca Rege al Tuturor Romanilor.Si as pune aici,alaturi de aceste mari nume-Regi cu adevarat iubitori de Tara si pe Mihai I.Deci ,vezi ca “hopînţol” nu inseamna doar Carol al II-lea,ci si iubitori de Neam,oameni care au pus bazele Romaniei de astazi.

      Răspunde
      +1 -1  0
      Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
  5. jj spune:

    Cel mai mari adversari in istoria romanilor nu au fost rusii/ucrainienii/sovieticii ci MAGHIARII.

    Statul roman era fragil in acele timpuri. Scopul principal al romanilor a fost eliberarea/mentinerea ARDEALULUI.

    referitor la retragerile din Basarabia , din documente desecretizate recent – Stalin : “niste generali sustin sa punem granita pe Carpati si sa ocupam si Maramuresul”

    “Tradarile Basarabiei” de catre Romania ar trebui discutate in contextele istorice. Poate au fost decizii dureroase dar singurele corecte pentru Romania/romani.

    Răspunde
    +1 -1  0
  6. Raul Z. spune:

    Subiectul deschis de către dl. Stavilă este interesant şi incitant pe deasupra.

    Referitor la mişcarea legionară, răzbunarea celui mai controversat rege al României, Carol al II-lea, nu a cunoscut limite. Zeci şi sute de membri ai acestei mişcări au fost ridicaţi din închisorile pe unde putrezeau de vii şi au fost asasinaţi. În noaptea de 21/22 septembrie 1939, un număr de 32 de militanţi aflaţi în lagărul de la Vaslui au fost duşi pe un câmp aflat în apropierea fostei Şcoli normale (transformată de circumstanţă în puşcărie legionară) şi au fost împuşcaţi în ceafă. De un mare noroc s-a bucurat poetul Radu Gyr care nu a fost selecţionat pentru execuţie.

    Aceşti martiri (în opinia “camarazilor” ajunşi la putere pe 14 septembrie 1940) au fost dezhumaţi sâmbătă, 24 octombrie 1940, şi duşi cu onoruri şi fast la Predeal unde au fost reînhumaţi. Potrivit presei legionare a vremii, la dezgroparea rămăşiţelor pământeşti ale acestora au participat şi rudele, chemate mai ales pentru recunoaşterea lor. Iată numele celor asasinaţi în oraşul Vaslui, fără a fi judecaţi vreodată:
    1. Zosim Danielescu din Ploieşti, care a fost recunoscut de mama sa; 2. MIRCEA MOTOC; este recunoscut tot de mama sa, după desenul flanelei.
    3. VASILE POPESCU, recunoscut după diapazonul găsit în buzunarul hainei si după dantură.
    4. GHEORGHE NICOLICESCU care este recunoscut de sora sa. S-a găsit în buzunar livretul militar.
    5. DORIN CONSTANTINESCU, recunoscut după mărgelele de la cojocel. Mama îi pune cămasa verde. Momentul este impresionant.
    6. VIRGIL BORZEA, recunoscut după un dinte de aur din dreapta si după pantalonii golf.
    7. BORIS TUCAN, recunoscut după cămasa militară pe care o purta la scoaterea din lagăr.
    8. Al optulea nu poate fi identificat până la ora aceasta.
    9. CONSTANTIN BOBOC, recunoscut după doi dinti suprapusi.
    10. GHEORGHE VOLOCARU, recunoscut după actele găsite în buzunar.
    11. ION BELGEA este recunoscut după haine si după mâinile sale subtiri si lungi. In momentul mortii trebuie să se fi chinuit grozav: are limba scoasă.
    12. PETRE RIOSANU este recunoscut după firele albe din barbă.
    13. SPIRU POPESCU, recunoscut de familie după îmbrăcăminte.
    14. ALEXANDRU MORARU este recunoscut după păr si barbă.
    15. MIRCEA GOGA, îmbrăcat în scurtă, pulover gri. Are asupra sa un Christ lucrat în os, cu insigna Vaslui. Ii lipseste dantura din dreapta.
    16. MIRCEA TEOHARI, cu insigna de medicinist cu seria 269.
    17. SPIRU BUJGOLI, cu dinti falsi pusi înainte de moarte.
    18. Muncitorul RADU DOBRE, cu haine negre, bundită de miel.
    19. TRAIAN CLIME, pantaloni în romburi, flanelă maro, câtiva dinti de viplă.
    20. V.P. GâRCINEANU, recunoscut de familie după dantura de aur. Pulover fără mâneci, mănusi în buzunar, agendă 1938 cu însemnări.
    21. IORDACHE SPâNU, haine gri, pulover fără mâneci, flanelă de piele.
    22. TEODOR TUDOSE, haină de piele scurtă, pantaloni de cizmă, bundită de miel.
    23. CHIRIAC CARATASU, recunoscut de familie după vestminte.
    24. VALERIU CARDU, recunoscut de fratele său după croiala hainelor făcute la Oravita. Pulover verde, cu initialele în galben.
    25. STAVRE SOLA, recunoscut de familie după dantură.
    26. NICU COMĂNESCU, recunocut de camarazi după vestminte.
    27. MIHAI CALAPĂR, recunoscut de tatăl său după lenjerie.
    28. ION ANTONIU, cu teasta zdrobită de un pat de armă. Este fără haine si învelit într-un sac.
    29. TEODOR STAHU, recunoscut de fratele său după suman si un piepten pe care i l-a adus în lagăr, cu putin timp înainte de a fi ucis.
    30. SUPILA POLISPERHON, recunoscut după dantură si statură. Era cel mai înalt din lagăr.
    31. ION BUSUIOC, recunoscut de camarazi după vestminte.
    32. GOGU RECMAN, recunoscut de părintii săi după oasele fetii. Iată, deci, că în acea epocă extrem de tulbure, nici România nu a fost scutită de excese criminale din partea autorităţilor, la fel cum s-a întâmplat şi în alte ţări europene, inclusiv în ermetica URSS unde Stalin a ucis mai mulţi oameni prin execuţie sau în lagăre decât a pierdut în Cel De-al Doilea Război Mondial.

    Răspunde
    +1 -1  0
  7. Mihai Românul spune:

    Dip păcate într-adevăr Carol al II-lea nu și-a respectat declarația din primăvara lui 1940, atunci când a spus că România nu va ceda nici o palmă de pământ.

    Și din păcate a făcut-o!

    Este totuși de amintit sabotajul Moscovei din ziua de 26 iunie 1940, atunci când a bruiat incinta Ambasadei României de unde ambasadorul încerca să trimită telegrama către țară.

    De asemenea, este de amintit întrunirea imediată a consiliului de coroană și lungile depoziții.

    Motivația acelui gest este că s-ar fi putut ca România să fie atacată din mai multe flancuri de armatele câtorva țări din jur, ceea ce ar fi fost peste puterile noastre.

    Demn de amintit este și faptul că s-a cerut imediat sfatul și ajutorul nemților, iar aceștia au replicat faptul că nu pot ajuta și că ne recomandă să cedăm.

    Aș fi fost mai mândru astăzi dacă am fi adoptat poziția Finlandei, care a luptat vitejește, chiar dacă într-un final a fost înfrântă de URSS. Pe de altă parte, Finlanda nu avea în jurul graniţelor sale atâtea hiene, câte avea România.

    Privind peste ani, văd o Românie căreia i s-a luat pe nedrept Bucovina de Nord.

    Dacă pentru luarea Basarabiei, ruşii pot încerca să o scalde cu diverse motivaţii puerile, pentru Bucovina de Nord nu au absolut nici o motivaţie, iar acolo românii sunt mai iubitori de limbă şi neam românesc decât în Basarabia.

    Răspunde
    +1 -1  0
    • NYK spune:

      Lui Mihai romanul…
      D-le aveti gresala,ca Finlanda a fost invinsa,de-ar fi fost invinsa frontierele URSS-lui erau sa fie marginite cu Suiedia si Norvegia,da ei au pierdut din teritoriu,inschimb finii le-au taieat pofta bolsevicilor de a ocupa mai departe Finlanda,cauzindu-le pierderi mari in rindurile armatei si tehnica,ca rusii pana si acum i-si aduc aminte cu regret ca au atacat Finlanda.
      In schimb,ce pot spune de Romania,care a cedat teritoriile sale fara nici o impuscatura? Daca Bucovina de nord sant mai iubitori de neam si limba incercati si recuperati acest teritoriu?….Nu as crede,ca ei se vor arunca in bratele fratilor,cu mare avant patriotic,mai ales cand eu personal cunosc clienti purtatori de familie romana,si nici o boaba nu cunoaste sa vorbeasca in romana…,cand le spui ca familia lui ii de proveninta romana,el i-ti raspunde in ukraineana,ca nici nu cunoaste de ce-i vorba…,iata d-le,cine-i iubitor de neam si limba…
      Tradarea n-a fost din partea Basrabiei,sau a Bucovinei de nord,ori tinutul Herta,tradarea a fost din Bucuresti,aceste tinuturi poate se aparau singure,de aveau armata…insa armata a fost scoasa de NEAM,caci toata armata se supunea anume Bucurestiului. Pe cand Finlanda se pregatea de a atrage lovitura bolsevicelor construind fertificatii cum este linia Montergheim, neamul,jupuia 7 piei de pe “fratii”basarabeni,stiind dinnainte,ca vor ceda teritoriul basarabiei.
      nu trebuie de spus d-lor,ca bolsevicii i-au luat prin sirprindere cu ultimatul ,de asta se vorbea cu un an inainte in popor si stieau si la coroana suprema,ca basarabia va fi ceddata….

      Răspunde
      +1 -1  0
      • Calin Romanul spune:

        Stimata sau stimate doamna sau domnule NYK,
        In primul rand permiteti-mi sa va atrag atentia ca exista o foarte mare diferenta intre situatia Finlandei din 1939-1940 si a Romaniei Mari din 28 iunie 1940.Finlanda in iarna anului 1939,pe langa faptul ca avea linia intarita Mannerheim,mai avea un aliat deosebit:Generalul Iarna !Acelasi care a ajutat pe rusi in 1812 impotriva lui Napoleon Bonaparte,si ii va ajuta incepand din 1942 (dupa Stalingrad),de data aceasta a fost impotriva lor.Finlandezii erau acasa ,obisnuiti cu frigul si cu padurile dese de acolo.Romania in vara lui 1940….nu avea vremea de partea sa.Basarabia e un teritoriu mai greu de aparat in fata unei invazii de proportii pentru ca are terenuri vaste deschise-nu atat de impadurite ca in Finlanda ceea ce nu ar permite desfasurarea unei lupte de gherila cum au facut finlandezii,desfasurata cu succes.Dar diferenta cea mai mare e ca Finlanda era suparata ca Suedia-vecinul ei vestic nu o ajuta cu armata regulara-ci doar cu foarte multi-mii-de voluntari.Romania nu ca spera la ajutor din partea vecinilor-ci macar la o neutralitate a lor.Ungaria din vest si Bulgaria din sud amenintau direct Romania.Deci ii aveam pe cap nu doar pe rusi-care singuri ne-ar fi invins,ci si pe unguri din vest si bulgari din sud!Este adevarat apoi ca Turcia avea un tratat defensiv cu Romania si ar fi atacat Bulgaria,dar Bucurestiul e la doar 80 de km de granita cu Bulgaria! Este de asemenea adevarat ca ,daca Romania ar fi decis sa reziste,ungurii nu ne-ar fi atacat-din ordinul expres al Germaniei-dar noi nu stiam acest lucru.Iar Germania era suparata pe noi-pentru ca fuseseram pro Aliati-pro Franta.Aceasta impreuna cu Marea Britanie constituiau baza noastra de aparare.Iata-Franta si Marea Britanie propusesera trimiterea a unui corp expeditionar in Finlanda de 55000 de oameni ca sa-i apere si ei de rusi.Sovieticii de teama sa nu intre in conflict cu Aliatii si de teama de a nu prelungi prea mult razboiul au fost de acord sa incheie pacea cu Finlanda.Iata-Romania primeste ultimatumul Sovietic pe 28 iunie 1940-la nici 3 zile de cand Franta capitulase in fata Germaniei.Nici vorba de ajutor sau expeditie Franco-Britanica in ajutorul Romaniei!
        Atat din partea mamei cat si din partea tatalui meu -nascuti amandoi la Cluj-Napoca-am toate rudele nascute in zona Transilvaniei de Nord-cedata tot fara lupte de Bucuresti-Ungariei.Iar bunicii si strabunicii mei s-au refugiat in ce ramasese din Romania Mare.Si in Transilvania ungurii au omorat la Ip,Traznea,Moisei-romani-copii,batrani si femei fara deosebire.Dar,spre deosebire de unii basarabeni,nu am auzit pe vreun roman din Transilvania sa se planga ca Bucurestiul a fost de vina si ca nu e roman ci transilvanean!Cu toate ca Transilvania a fost 1000 de ani ocupata.Iar eu,cu toate ca am chiar o strabunica secuoaica-din Harghita-din familie care nu stia o boaba romaneste-eu ma simt ROMAN si sunt MANDRU ca sunt ROMAN !Iar Romania s-a nascut din unirea MOLDOVEI cu Muntenia-fara Transilvania!!!NOI TOTI care vorbim aceeasi limba,avem aceeasi religie,acleasi traditii,si avem aceiasi strabuni daci-indiferent ca suntem din Muntenia,din Oltenia,din Banat sau Dobrogea,Maramures sau Ardeal,din Crisana sau Bucovina,din Moldova de la est sau de la vest de Prut-TOTI SUNTEM ROMANI !!! Nu vedeti ca rusii incearca sa va desparta de noi-fratii vostri-ca sa va poata ghida dupa cum vor ei.Divide et impera!Desparte si apoi conduce!Nu vedeti ca unirea face puterea?UNIUNEA Sovietica,Statele UNITE ale Americii,UNIUNEA Europeana-nu va spun oare nimic???Cum se face ca nu gasiti Moldovean de la vest de Prut care sa zica “Nu-eu sunt Moldovean si nu sunt Roman?” Daca intrebati pe un moldovean din Iasi(capitala Moldovei) sau Galati,Suceava (capitala lui Stefan cel Mare) sau Bacau (judetul unde s-a nascut Stefan cel Mare),daca e moldovean sau roman iti va raspunde mirat de intrebare-ca pe ceva de la sine inteles-E Moldovean si Roman in acelasi timp,asa cum un Orheian e si Orheian si Moldovean in acelasi timp. Si acelasi lucru e valabil pentru toti Transilvanenii,Oltenii,Muntenii,Dobrogenii,etc.
        Trecutul doare intr-adevar.Oricum in situatia de astazi-Romania nu ar mai fi cedat fara lupte bucatica din neam, din Patrie.Acum Bulgaria si Ungaria ne sunt aliati in NATO.Suntem parte dintr-o tara mai mare-care are 450 de milioane de locuitori-de patru ori aproape cat Rusia-si care se numeste Uniunea Europeana.Acum ii avem in spate nu doar pe Francezi si Englezi ci si pe Germani,Italieni,Turci,Polonezi,Spanioli,Portughezi,Finlandezi si Suedezi,Austrieci ,Cehi si Slovaci,Greci si Olandezi,si nu in ultimul rand pe Americani!Si nu am numarat pe toti!Asta e marea teama a rusilor.Ca daca acum ne unim-nu-si vor mai permite in mod sigur un nou 28 iunie 1940 ca-de data aceasta stiu ce raspuns ar primi din partea Romaniei!LUPTA !

        Răspunde
        +1 -1  0
        Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
  8. max spune:

    E demult stiut: am fost tradati si cedati.Si e timpul sa mai aratam cu degetul si spre clasa politica actuala din Romania, nu numai spre Rusia, si sa le amintim de povara pe care ne-au aruncato pe umerii nostri firavi fara sa traga macar un glont.
    Datorita in mare parte si lui Carol, Romania Mare a suferit un esec.

    Răspunde
    +1 -1  0
    • relu spune:

      domnule istoria unor evenimente este bine a fi studiata si insusita in cunostiinta de cauza….contextul in care a fost cedata basarabia nu conteaza?…romania impotriva tuturor?…rezultatul?….sau nu conteaza?…rusine?…pai razboiul dus de romania impotriva urss-ului ?…nu se stie ca antonescu nu era filogerman din convingere?…celebra fraza” romani va ordon treceti prutul”…nici asta nu se stie?…nu basarabia a fost tradata ci romania……puterile care erau garante ale romaniei nu puteau sau nu au vrut sa faca nimic (mai degraba nu puteau)…..ardealul de nord.basarabia si sudul dobrogei au fost luate romaniei simultan ,solicitate de bulgaria,ungaria si urss toate trei aliate ale germaniei naziste in conditiile in care romania era neutra si se baza pe anglia si franta….sunt multi care spun ca romania nu a procedat corect ca a tradat germania…mai mare rasul…dar germania care a dat teritoriile romanesti in 1940?….a fost o tragedie ceea ce sa intamplat dar si mai tragic a fost toata perioada comunista ce a urmat si care a afectat toata europa de est …atunci cine a mai tradat atatea popoare?…rusii ca au asuprit sunt de condamnat dar si cei care au semnat alaturi de stalin acesta impartire ordinara oare au fost mai buni”?….politica si carnea de porc sunt cele mai grele:P

      Răspunde
      +1 -1  0
    • Sergiu spune:

      Esti un prost MAX. Ti-au insuflat rusii o porcarie si tu o inghiti. Cel mai interesant e ca rusii nu recunosc ca au tradat si cedat Moscova lui Bonaparte ca s-o arda si s-o prade. O pun pe talger ca o stratagema “ilustra” a lui Cutuzov. Iar cedarea Basarabiei in situatie clar imposibila de aparat, rusii iti spun ca e tradare, iar tu ca un prost crezi.

      Răspunde
      +1 -1  0
  9. Andrei R spune:

    Domnule Stavila, va apreciez si va citesc blogul regulat, dar aici din pacate marsati pe o tema arhicunoscuta a moldovenistililor rusofili: asa-zisa “tradare” din 40. Ce ati fi vrut sa faca Romania? Cum se putea lupta simultan cu Rusia, Germania nazista, Ungaria si Bulgaria, in conditiile in care si aliatii ne-au tradat? Singura tara care s-a oferit sa ne ajute a fost Turcia, dar nu aveam frontiere comune cu ei si nu ar fi fost suficient ajutorul lor. Daca am fi luptat doar cu rusii, cel mai probabil i-am fi spulberat (asa cum a fost in 41, cand romanii au luat atat de multi prizonieri, incat s-a hotarat ca rusii raniti sa fie lichidati cu baioneta, pt a economisi gloante), doar ca din pacate eram inconjurati de hiene.

    Cat despre reprimarea legionarilor, asa cum a precizat si revelare, Garda de Fier reprezenta interesele Germaniei si Italiei, care doreau sfartecarea Romaniei. Legionarii au fost o adunatura de fanatici religiosi, oportunisti, nebuni si tradatori de tara, si cei care au fost lichidati de Carol si-au meritat soarta. S-a vazut din nou “patriotismul” legionarilor si dupa 44, cand marea majoritate au aderat la partidul comunist si au participat cu mare entuziasm la atrocitatile din perioada stalinista (iar trecerea en masse de la fascism la comunism e caz unic in Europa).

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Dr. Veaceslav Stavila spune:

      “Legionarii au fost o adunatura de fanatici religiosi, oportunisti, nebuni si tradatori de tara” ???

      Răspunde
      +1 -1  0
      Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
      • Andrei R spune:

        Da, pot explica si punctual. Fanatici religiosi si nebuni – asta e clar din ideologia fundamentalista (de inspiratie narodnikista) a Garzii de Fier. Oportunisti – s-a vazut din comportamentul legionarilor in timpul “statului national-legionar” (de ex interesele economice ale unora care au profitat de “romanizare”) si din trecerea lor masiva in randul comunistilor dupa 44. Tradatori de tara – din nou evident, cat timp ei reprezentau interesele unor tari straine care doreau sfartecarea Romaniei, iar apoi au devenit slugoii sovieticilor.

        Si nu ati spus in ce fel a “tradat” Carol si care putea fi alternativa le cedarea Basarabiei.

        Răspunde
        +1 -1  0
        • Dr. Veaceslav Stavila spune:

          Nu cred că este corect să generalizaţi folosind cuvinte de genul “nebuni”, “tradatori”, “profitori”, “slugoi”…

          Nu am scris nicăieri că regele Carol al II-lea a “tradat”.

          Răspunde
          +1 -1  0
          • Andrei R spune:

            Sunt convins ca printre membrii Garzii de Fier au existat si tineri naivi si idealisti, poate unii dintre ei mai putin educati si mai influentabili, care n-au stiut in ce se baga (asa cum au existat si in randul PCR-ului). Dar trebuie sa recunoasteti ca ideologia legionara era extremista si anti-nationala, precum era si cea a PCR-ului. Iar crimele legionarilor sunt bine dovedite.

            Daca il criticati pe Carol pt decizia dureroasa pe care a luat-o de a ceda Basarabia fara lupta, ar trebui sa ne spuneti ce alta decizie mai buna ar fi putut lua in conditiile date.

            +1 -1  0
      • Sergiu spune:

        Toti se declara, chiar si comunistii din prezent drept mantuitori ai celor saraci si cei mai iubitori de tara. Acesta nu e criteriu….

        Răspunde
        +1 -1  0
  10. bagiu ovidiu spune:

    dar atunci romanitatea a ramas romanitate si in Basarabia ocupata si in URSS.
    Polonezii au ramas tot polonezi chiar daca au fost rupti si ocupati de rusi sau germani!
    Asa ca treaba cu “moldovenismul sovietic ” este o mare minciuna politica !

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
  11. Mihai spune:

    Recomand tuturor “Delirul” lui M.Preda.Este primul roman din epoca socialista despre aceasta perioada.Cat priveste cedarea-necedarea Basarabiei,va atrag atentia ca Finlanda,care s-a aparat eroic ,pana la urma a cedat Uniunii sovietice teritoriile cerute de URSS.Desi in istorie nu exista “daca”,sa ne imaginam,ca Romania ar fi luptat ca Finlanda,apoi ar fi cedat acest teritoriu,retregandu-si ,desigur, cetatenii.Da,am fi fost toti romani,toti eroi,dar Basarabia avea acum aceeasi componenta a populatiei(daca nu mai rea)ca nordul Bucovineisau sudul Basarabiei .Chiar cineva crede ca o asa evolutie a istoriei ne-ar fi fost mai favorabila?

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Andrei R spune:

      Ar fi fost mult mai grav decat in cazul Finlandei, finlandezii nu erau inconjurati de dusmani. Daca ne-am fi luptat cu rusii, ungurii si bulgarii ar fi profitat imediat de situatie pt a invada Transilvania, respectiv Dobrogea, germanii ar fi intrat si ei imediat si ar fi ocupat Muntenia pt a pune mana pe resursele de petrol, iar rusii ar fi pus mana pe intreaga Moldova. Ar fi insemnat disparitia noastra ca natiune. Gandeste-te cate masacre si atrocitati au comis ungurii, desi Ardealul de Nord fusese cedat fara lupta, iar Ungaria si Romania erau teoretic aliati in 40-44. Daca ar fi pus mana, prin lupta, pe intreg Ardealul, probabil s-ar fi incercat exterminarea majoritatii populatiei romanesti, si mai mult ca sigur aceeasi soarta ar fi avut-o si romanii din intreaga Moldova.

      Răspunde
      +1 -1  0
      • NYK spune:

        Mai MIHAI si ANDREI…
        NU SEMNATI pe cea ce nu cunoasteti.
        Daca voi i-i mai aveti si pe Bulgaria ca cotropitori,ai Romaniei apoi i-i puneti pe toti pe burta de ris… Ce vorbiti d-lor,de Germania,daca erati primul aliat al ei,si de buna voie ii puneti petrol,pentru masina ei de razboi? Inchipuiti-va,din punct strategic,ce tara ar merge asupra unui aliat cum era Romania,pentu ei,pentru ce era nevoie de a mai varsa sange cand Romania ii da totul si asa de buna voie. Serbii si ei au fost ocupati insa au pus rezistenta atat masinii germane,cat si diktatului lui Stalin,in frunte cu Broz TITO, au fost sub ocupatia fascista,insa nu s-au gandit la alte judete,cedand teritorii intregi,stiti bine ca acest maresal si dupa razboi s-a opus ferm bolsevicilor si nimeni,n-a incercat sa-l dea jos,fiindca el a crezut in popor si poporul l-a sustinut,atit timp ca el a fost in viata dupa ce a decedat stim bine cum vecinii s-au aruncat asupra acestei tari si au hartuit-o,fiindca nu le placea acest exemplu de rezistenta…,printre care au participat si Romania
        de erati concreti in politica si strategia militara aveti toata sustinerea supraputerilor,si unitatea Romaniei nu avea sa sufere,tot ce este la timpul actual e numai politica si diplomatia miopa a unui stat cum era ROMANIA,consiliul coroanei nu-i era Dobrogea,Muntenia etc,ci mai degraba i-i era sa-si pazeasca fundul,fiindca nimeni nu-i sustinea din cauza politicii antipopulare,iata care-i cauza cedarii…

        Răspunde
        +1 -1  0
        • Calin Romanul spune:

          Pentru domnul/doamna NYK,
          Romania in 1913 participa in al doilea razboi balcanic impotriva Bulgariei si va incorpora in urma Pacii de la Bucuresti 1913-Cadrilaterul-sudul Dobrogei cu cele doua judete -Durostor si Caliacra(solicitase inainte de a intra in razboi-Carol I-doar orasul Silistra-urmat de un refuz bulgar).In Primul Razboi Mondial-trupele inamice -turce-austro-ungare-germane si bulgare vor produce o grea infrangere trupelor romanesti de la Turtucaia.Bulgaria pana in 1918 va ocupa intreaga Dobroge (alaturi de aliatii sai)-care va reveni in totalitate din nou Romaniei dupa pacea de la Paris.Acest lucru a atras ura bulgarilor impotriva romanilor-pentru sudul Dobrogei-pe care Romania il va ceda din nou Bulgariei in septembrie 1940.
          Din alt punct de vedere,Romania va deveni aliata a Germaniei abia in Octombrie 1940.Chiar o mare personalitate militara germana -nu imi mai aduc bine aminte cine-a spus “A trebuit sa cada Franta (25 iunie 1940) pentru ca sa poate intra trupele germane in Romania (ca aliata)”.Deci in momentul 28 iunie 1940-cedarea in fata ultimatumului sovietic-Romania nu era deloc aliata cu Germania-iar regimul Regelui Carol al II-lea era anticomunist dar si antifascist.Iar acest regim va cadea de abia in septembrie 1940.
          De asemenea sa nu uitam ca au fost incurajari puternice din partea Sovieticilor pentru bulgari pentru a revendica Dobrogea de sud.

          Răspunde
          +1 -1  0
        • Calin Romanul spune:

          “De erati concreti in politica si strategia militara aveti toata sustinerea supraputerilor,si unitatea Romaniei nu avea sa sufere,tot ce este la timpul actual e numai politica si diplomatia miopa a unui stat cum era ROMANIA,consiliul coroanei nu-i era Dobrogea,Muntenia etc,ci mai degraba i-i era sa-si pazeasca fundul,fiindca nimeni nu-i sustinea din cauza politicii antipopulare,iata care-i cauza cedarii…”
          Cer scuze,dar nu inteleg ce trebuia sa fi facut Romania? Romania alesese calea democratiei-a aliantei cu puterile democratice din Europa-Franta si Marea Britanie.Dar Romania s-a trezit singura intre fasciti-nazisti-Germani,Unguri si Bulgari-si comunisti-Uniunea Sovietica.Iar Aliatii democratici erau in retragere totala-Franta de abia capitulase,iar Marea Britanie se pregatea de o invazie Germana.Concreti in ce sens trebuiau sa fie romanii?Sa joace hora cu nemtii sau sa pupe mana rusilor???? Si unii si altii se intelesesera de fapt la 23 august 1939-Pactul Ribbentrop-Molotov.Si noi eram intre ei….E adevarat ca in aceasta intelegere nu intra si Bucovina pe care rusii ne-au cerut-o “drept despagubire pentru “ocuparea Basarabiei”" cu toate ca in Bucvina nu mai fusesera niciodata.Ca norocul ca nemtii au ridicat obiectii si rusii s-au multumit “doar” cu Bucovina de Nord.

          Răspunde
          +1 -1  0
          Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
        • Sergiu spune:

          NYK – strateg – de rasul gainilor.

          Răspunde
          +1 -1  0
  12. ame spune:

    “Legionarii au fost o adunatura de fanatici religiosi, oportunisti, nebuni si tradatori de tara”

    Evident ca da. Cine considera altfel e nebun. Marele istoric Nicolae Iorga a fost omorat de acesti criminali. Daca ei nu existau ar fi fost mai bine.

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Dr. Veaceslav Stavila spune:

      Nu cred că este corect să generalizaţi folosind cuvinte de genul “nebuni”, “tradatori”, “profitori”, “slugoi”…

      Există mai multe versiuni în legătură cu omorârea lui Nicolae Iorga.

      Răspunde
      +1 -1  0
  13. ame spune:

    Iar C.Z.Codreanu era polonez cu nume romanesc. Nici macar roman nu era.

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
    • Andrei R spune:

      Corneliu Zilinski (cunoscut sub pseudonimul “C.Z. Codreanu”) era intr-adevar de origine slava. Eu stiam ca era ucrainian/rutean din Bucovina, dar s-ar putea sa ai dreptate si sa fi fost polonez. Numele Zilinski exista la mai multe popoare slave (ucrainieni, polonezi, slovaci). Garda de Fier este o mare rusine in istoria Romaniei. Ca si prietenii lor comunisti (la care au aderat dupa 44) legionarii reprezentau interese straine si urmareau dezmembrarea Romaniei.

      Răspunde
      +1 -1  0
      • Dr. Veaceslav Stavila spune:

        Au fixat în programele lor ideea de dezmembrare a Romaniei?

        Răspunde
        +1 -1  0
        • Andrei R spune:

          Germania nazista nu a facut niciodata un secret din faptul ca voia anularea consecintelor primului razboi mondial (asadar, inclusiv Tratatul de la Trianon). Tot Germania nazista a oferit Basarabia rusilor in 39. Nu vad ce e neclar in asta.

          Răspunde
          +1 -1  0
      • paulescu spune:

        Legionarii ,in ciuda pacatelor lor, nu doreau in niciun caz dezmembrarea Romaniei, ci doreau o alianta cu Germania care era vazuta drept singura tara capabila sa apere Europa de amenintarea bolsevica. Intr-adevar, o alianta cu Germania daca ar fi fost realizata inainte de 1939, poate ca Romania nu ar fi fost nevoita sa faca cedari teritoriale in 1940.

        Răspunde
        +1 -1  0
        • Andrei R spune:

          Ce te face sa crezi ca daca Romania se alia cu Germania inainte de 1939 nu avea pierderi teritoriale, din moment ce Germania nazista voia revenirea la frontierele de dinainte de primul razboi mondial? (asadar Transilvania la unguri si Basarabia la rusi) Si cum putea Germania sa fie “singura tara capabila sa apere Europa de amenintarea bolsevica” din moment ce in acelasi timp era SINGURA tara europeana aliata cu Rusia bolsevica? (alianta cimentata in 1939 dar care neoficial exista deja)

          Si ce motiv rational ar fi avut Romania sa intre in razboi alaturi de Germania inainte de 39, impotriva aliatilor nostri Polonia si Cehoslovacia, cand Germania dorea anihilarea statelor nationale care aparusera sau se consolidasera in Europa Centrala si de Est dupa destramarea Imperiului austro-ungar? Numai niste nebuni fanatizati precum legionarii puteau gandi asa ceva.

          Răspunde
          +1 -1  0
          Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
          • Calin Romanul spune:

            Pentru Andrei R-”Ce te face sa crezi ca daca Romania se alia cu Germania inainte de 1939 nu avea pierderi teritoriale, din moment ce Germania nazista voia revenirea la frontierele de dinainte de primul razboi mondial? (asadar Transilvania la unguri si Basarabia la rusi) ”
            Raspunsul clar si concis il gasesti in : Italia ! Fost stat inamic Germaniei in primul razboi -devenita “Italia Mare”-aliata cu Germania lui Hitler-nu a avut pierderi teritoriale-logic ma refer aici in perioada in care Germania devenise stapana Europei.Cu toate ca,Austria era acum Germana.Iar Sud Tirol denumit si Alto Adige zona cu populatie compact austriaca-deci de limba germana-era teritoriu italian la granita cu noua Germanie hitlerista! Pe aceiasi tema anexarea sudetilor de limba germana s-a pornit la dezmembrarea Cehoslovaciei interbelice.Italia lui Musolini-aliata desi avea aceasta zona cu populatie de limba germana nu va suferi vre-o pierdere teritoriala datorata Germaniei.
            Ceea ce spun eu nu justifica de loc o eventuala aliere cu nazistii germani inainte de 1940.Romania a avut o politica externa foarte buna aliindu-se cu vechii aliati din primul razboi mondial-Franta si Marea Britanie-democratii de care ne simteam mult mai apropiati.Pana in 1940 nimeni nu isi putea inchipui o Franta care sa cada prada Germaniei hitleriste atat de repede.Deci pentru noi-Franta era cel mai potrivit aliat pe care ne puteam sprijini.
            “Impotriva aliatilor nostri Polonia si Cehoslovacia” cer scuze,dar se face confuzie-Romania a incheiat aliante defensive orientate impotriva Ungariei cu Cehoslovacia si Regatul Serbilor,Croatilor si Slovenilor-(cum se numea atunci viitoarea Yugoslavie)-in anul 1921.Iar in 1934 (sper ca imi aduc bine aminte) cu Turcia o alianta defensiva impotriva Bulgariei.De altfel Turcia in 1940 trimitea o nota Uniunii Sovietice-(de care era foarte legata dupa invazia greaca din 1921-1922 cand doar Sovieticii in mare parte si Romania in mai mica parte au trimis armament si munitii trupelor turce care ajunsesera sa apere Ankara in fata armatelor grecesti) in care spunea ca daca Bulgaria va ataca Romania pentru Dobrogea de sud-ei conform aliantei defensive cu Romania vor ataca Bulgaria-si ca nu doreau ca acest lucru sa fie considerat de Sovietici ca pe ceva ofensiv impotriva lor.(Sovieticii ii intaratau pe bulgari sa atace si ei Romania ca sa preia Dobrogea de Sud-Cadrilatreul)(De ce oare este pe litoral “Vama Veche”?).Dar cu Polonia nu am fost aliati.Polonia ne a fost stat prieten,a insistat sa facem alianta cu ei,n-au rugat sa ocupam nu doar Transnistria ci chiar tot teritoriul pana la Nipru cand ei erau implicati in razboiul cu Ucraina la inceput apoi cu rusii sovietici.Efemerul stat ucrainian a dorit sa ocupe Bucovina-care fusese rupta din trupul Moldovei la 1774-si care,conform recensamantului austriac din acelasi an avea 85% populatie moldoveneasca-romani-ajunsese dupa 1860 sa aiba populatie majoritara ucrainiana prin colonizarile masive facute de austrieci.Trupele romane intra in Bucovina la cererea Consiliului National al Bucovinei spre supararea ucrainienilor.Si nu doar atat,Polonia ne solicita intrarea trupelor romane in Pocutia-si Maramuresul de Nord-de unde se vor retrage-Pocutia intrand in cadrul Poloniei iar Maramuresul de Nord in Cehoslovacia.In conformitate cu prietenia Romano-Polona-in urma invaziei germane si apoi ruse (sovietice) in Polonia parte a armatei acesteia,Tezaurul Poloniei si Guvernul acestei tari vor trace prin Romania din Bucovina la Constanta si vor ajunge in cele din urma la Londra impreuna cu cunoscuta masina de cifrat germana-Enigma.(nu mai stiu daca era o replica ).Drept multumire pentru acest gest,guvernul Poloniei a construit un spital de copii la Bucuresti.Daca am fi fost aliati-pe 1 septembrie 1939 Romania ar fi trebuit sa declare razboi Germaniei-asa cum au facut Franta si Marea Britanie,iar pe 17 septembrie si Uniunii Sovietice.Romania nu a facut-o pentru ca nu avea aceasta alianta cu Polonia,ceea ce nu a impiedicat-o sa ajute tara prietena asa cum a putut.

            +1 -1  0
          • Calin Romanul spune:

            Aici nu trebuie sa uitam momentul “Padurea Katyn”-padure in care peste 20000 de ofiteri si subofiteri prizonieri-DEZARMATI au fost impuscati in ceafa de trupele sovietice.Cand in urma ofensivei germane s-a descoperit aceasta executie in masa au chemat o comisie aliata-chiar daca inamici-americani-francezi-englezi si chiar si rusi-si au acceptat tacit si pe unii membrii ai rezistentei poloneze (desi Gestapo-ul stia de ei) sa documenteze atrocitatile comise de rusi.Iata ce soarta ar fi putut sa-i astepte pe eventualii prizonieri de razboi romani intr-un eventual razboi de rezistenta impotriva ocuparii Basarabiei la 28 iunie 1940! Binenteles ca rusii au acuzat ca de fapt au fost nemtii faptasii-desi toate probele ii inciminau pe rusi.Binenteles ca astfel de fapte nu sunt scrise in cartile de istorie sovietice.

            +1 -1  0
        • Sergiu spune:

          Oare?

          Răspunde
          +1 -1  0
        • Sergiu spune:

          Andrei R foarte corect explica.

          Răspunde
          +1 -1  0
  14. Andok spune:

    Legionarii romani ar fi ramas altfel in istorie daca nu ar fi instigat la omorirea evreilor. Corect ar fi fost valiza, gara,Palestina. Asa a facut Antonescu in 41-42-43, dar se desteptase prea tirziu. Deja se intimplasera lucruri.

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
  15. paulescu spune:

    Garda de Fier avea trasaturile unui ordin militaro-calugaresc si o ideologie adaptata sufletului si nevoilor romanilor, dar dupa metodele folosite si rezultatele obtinute poate fi categorisita ca “organizatie terorista anarhica” ; poate fi asemanata cu organizatia ruseasca din sec XIX -Narodnaia Volia care avea aceleasi scopuri ( “noi trebuie sa ii omoram pe rege,pe politicieni iar dupa instalarea vidului de putere, din randul poporului rasculat se vor alege noi conducatori care vor da tarii o soarta mai buna…..”) ….
    Regele Carol al II-lea a avut doar 2 pasiuni transformate rapid in vicii :banii multi si femeile multe ; tronul Romaniei a reprezentat doar o afacere banoasa pentru el ; ca orice om vicios si lacom, a savarsit toate ticalosiile si crimele pentru a-si apara tronul si implicit beneficiile financiare.
    Datorita acestui rege nedemn,Basarabia a fost cedata fara macar a incerca sa negocieze cu rusii , aducerea in tara a oamenilor bogati si a intelectualitatii romanesti basarabene. Aceste clase sociale au fost exterminate de sovietici o parte imediat dupa 1940 si celelalte dupa 1944. Daca acei oameni si familiile lor ar fi scapat de represiunea ruseasca, cu siguranta Basarabia ar fi redevenit mai devreme sau mai tarziu, romaneasca.

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Andrei R spune:

      Cred ca ar trebui intai sa te informezi mai bine inainte de a formula sentinte de genul asta. Rusii n-au acceptat nici o negociere (nici n-aveau de ce, cat timp cererile lor erau sprijinite de Germania). S-a incercat evacuarea a cat mai multor romani din Basarabia, dar cati crezi ca puteau evacua in mai putin de 72 de ore? De fapt nici macar atat n-au avut la dispozitie, pt ca trupele rusesti au intrat in Basarabia inainte sa expire ultimatumul.

      Regele Carol a avut multe pacate, dar retragerea din Basarabia si Bucovina de Nord a fost singura solutie la acel moment pt a salva existenta noastra ca popor. Daca n-ar fi facut asta, noi acum fie n-am fi existat fie am fi comunicat in ruseste sau ungureste.

      Răspunde
      +1 -1  0
  16. George spune:

    Poate totusi, nu regele poarta vina pentru ca am fost ocupati, ci Imperiul Rus, care se numea atunci URSS? Aici noi culpapilizam victima dorind sa uitam de agresor. In acest mod, parca am spune: da, rusii ne-au eliberat, vinovat a fost regele Carol II, el nu a avut putere, dorinta sa lupte cu o armata de cateva milioane de oameni. Nu a avut dorinta sa riste destinul intregii Romanii… Nu va pare oare ca cu asemenea afirmatii noi facem jocul antiromanilor. Cred ca cineva acolo, in KGB-ul rusesc, acum isi freaca mainile multumit: “A prins, a prins radacini “nasha podacia”… Deci inainte de a spune asemenea lucruri ar fi bine sa ne gandim: “Cui ii convine? Cine profita? Cine se bucura de aceasta polemica?…
    Dar stiti voi oare ca retragerea este una din manevrele operatiunilor militare. A-ti retrage armata la timpul potrivit, inseamna sa-ti salvezi armata si Tara. Oare nu au cedat rusii in 1812, pana si Moscova? Iar in 1941 si 1942 armata rosie a fugit mancand pamantul lasand germanilor jumatate de rusie. Sirul armatelor care au folosit aceasta manevra poate continua la nesfarsit.
    Un patriot- analizeaza evenimentele prin prisma iubirii de Patrie…

    Răspunde
    +1 -1  0
    • NYK spune:

      de ce fl de fuga vorbiti?de acea ca chiar in primul moment de razboi au cazut mii de ostasi romani langa Taganca,si alte posturi de graniceri rusi?….Rusii sant stimati numai din cauza,ca ei lupta pentru orice petic de pamant,si sa fim concreti prin cedarea Moscovei in 1812,ei si-au croit victoria,ca dupa aceia Napoleon si-a pierdut toata armata,una din cele mai puternice armate din lume….

      Răspunde
      +1 -1  0
      Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
      • Sergiu spune:

        NYK, rusii in Razboiul al doilea mondial nu ar fi castigat nimic, daca nu primeau munitii si echipament din SUA. Stii oare ca cele mai bune divizii nemtesti luptau in Africa cu englezii si americanii? Crezi ca in ’43 cand Italia a fost scoasa din razboi, la ce se gandea mai mult Hitler, sa ajunga la Ural sau sa opreasca americanii in Italia? Stii ca Hitler a fost oprit sa cucereasca Iranul care-i trebuia pentru petrol? Cine crezi ca a facut lucrul acesta? Rusii? Sa nu fi fost acesti factori, Rusia pierdea razboiul 100%.

        Răspunde
        +1 -1  0
  17. paulescu spune:

    Abandonarea romanilor basarabeni nu poate fi justificata exclusiv pe baza Ultimatumului rusesc. Regele Carol avea obligatia sa prevada un sistem de masuri prin care,in caz de agresiune sovietica, elita romanilor basarabeni sa poata fi adusa chiar si in 72 de ore in interiorul tarii pentru a le salva macar viata si libertatea.
    Dar in ianuarie 1940, dimpotriva Regele a facut o vizita la Chisinau unde a asigurat pe localnici ca Basarabia va fi aparata cu “orice pret”. Oamenii s-au increzut in aceasta promisiune. Dar stupoare, 6 luni mai tarziu, regele lor i-a lasat prada razbunarii si tiraniei bolsevice rusesti… A fost crima de inalta tradare ce-a facut ,asa ca sa nu mai cautam justificari post-factum

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Andrei R spune:

      Ce intelegi prin “elita”? S-a evacuat ce s-a putut, in primul rand functionari, politisti, militari, dar si oameni de toate felurile. Cine a putut a fugit. Nimeni nu ar fi putut face mai mult. Viata “elitelor” (ce o insemna si asta) valoreaza mai mult decat vietile romanilor obisnuiti care au fost masacrati sau deportati de rusi? Suntem cu totii de acord ca declaratiile lui Carol cu doar cateva luni inainte de catastrofa au fost populiste si negandite, dar unde e “crima de inalta tradare”? Zi tu paulescule ce faceai tu daca erai in locul lui Carol. Cum salvai Basarabia?

      Răspunde
      +1 -1  0
      • paulescu spune:

        Elita era formata din basarabenii care simteau romaneste ( proprietari de pamanturi, intelectuali, preoti ,comercianti etc) si in plus erau si anticomunisti ; in sens mai larg, elementele locale care constituiau masa critica pe care se sprijinea suveranitatea nationala a Romaniei in teritoriu.
        Daca as fi fost Carol, as fi prevazut in planul national de aparare in caz de invazie sovietica, sectiune cu planul de retragere a “elitelor” locale si a familiilor acestora in interiorul tarii, in caz de amenintare iminenta.
        Deci Basarabia ca teritoriu nu putea fi aparata cu sanse de succes, dar viata si libertatea romanilor de acolo putea si trebuia sa fie aparata prin metoda descrisa mai sus

        Răspunde
        +1 -1  0
      • NYK spune:

        mai Mihai…
        Ti-ai raspuhs singur,mai usor sa dai milioane de romani saraci la amsacru decat cateva mii de “elita”,care nu valoreaza nimic.sant ei mai scumpi decat un teritoriu cum este Basarabia ,Bucovina si tinutu Herta… d-le, esti strateg nu alta,prelungiti mai departe sa abandonati teritorii mai putin pretiute in schimb la altele…acele sant mai romanesti ca Basarabia,etc….
        Eu in locul lui Carol ma bateam cu orisice pret pentru orice petic de pamant,romanesc,dar nu alegeam…

        Răspunde
        +1 -1  0
        Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
    • Sergiu spune:

      Bunica sotiei a plecat la Calafat, in vestul Romaniei, si a acolo a fost gasita familia de bolsevici si adusa in Basarabia. Deci nu prea conta daca se refugiau sau nu….

      Răspunde
      +1 -1  0
  18. mugur spune:

    Romania nu era pregatita de razboi si decizia de a nu apara cu armele Basarabia nu a fost numai a lui Carol,a fost o greseala a intregii clase politice romanesti…din punctul meu de vedere greselile mari s-au facut in 1940,nu neaparat la 23 August 1944 cand s-au intors armele pentru a salva ce mai putea fi salvat,respectiv Transilvania…

    Răspunde
    +1 -1  0
  19. jj spune:

    pentru romani :
    basarabenii (marea majoritate, nu generalizez) discuta istoria romanilor doar in privinta lor. Nu prea stiu despre problemele din Transilvania, Banat, Cadrilater etc Nu inteleg problemele cu ungurii. Ei se cred romani de mina a doua care au fost tradati.

    pentru est-moldoveni (basarabeni) :
    Intrebare 1 : Ati fi luptat alaturi de Armata Romana ?
    Intrebare 2 : Ne angajam intr-un razboi pe care l-am fi pierdut. Atrocitatile sovietice fata de femeile si copii ramasi in Basarabia vi le-ati fi asumat ?
    Intrebare 3 : Fara armata romana si ungurii ar fi intrat in Transilvania. Soarta romanilor de acolo v-o asumati ? Sarbii mormaiau despre Banat, bulgarii despre parti din Dobrogea.
    Intrebare 4 : Nu ati fi reprosat romanilor ca AM PORNIT CA PROSTII LA RAZBOI , FARA NICI O SANSA ? si apoi sovieticii enervati ne-au casapit copii si femeile din Basarabia.

    Oare nu jucati la alibi ? Deci ATI FI LUPTAT intr-un razboi pierdut inainte de a incepe ?

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Dr. Veaceslav Stavila spune:

      Problema a fost pusă, de fapt, altfel: regele Carol al II-lea, în 1938, a ieşit din câmpul constituţional, asumându-şi puteri dictatoriale. Nu Consiliul de Coroană, ci regele a decis în vara lui 1940. Şi, dacă mergem pe această linie – decizia lui Carol al II-lea a fost ilegală.

      Răspunde
      +1 -1  0
      • dracula spune:

        Ilegala? Asa, si? Ce legatura are cu vremurile noastre? Ce legatura are cu noi? Credeti ca ma simt vinovat de ceva intamplat acum… aaa…70 ani?? PFFF, mult timp a trecut de atunci!
        Pentru toti romanii dintre Prut si Nistru, va dau o veste proasta, eu nu am de ce sa ma simt vinovat cu ceva ca cineva v-a cedat altcuiva.
        Si mai faceti o mare greseala, judecati niste fapte istorice la muuult timp dupa ce s-au petrecut. Uitati-va pe harta sa vedeti pana unde s-a intins “influenta” Rusiei, a ocupat o jumatate de Europa. Nu ati inteles pana acum ca asta era strategia pe termen lung a lui Stalin? Credeti ca daca nu am fi cedat Basrabia am fi avut o soarta mai buna dupa razboi? Probabil ca jumatate din populatia Romaniei ar fi ingrasat pamanturile Siberiei, deportata fiind iar cealalta jumatate ar fi scris pe net in ruseste.

        Si mai ganditi-va la un lucru, dragi basarabeni, ocupatia sovietica in Basarabia nu a fost un lucru rau. Pentru ca numai asa se poate explica faptul ca azi basarabenii vorbesc ruseste si la magazin, si la facultate, peste tot, ei vorbesc ruseste chiar si intre ei.

        Răspunde
        +1 -1  0
        Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
    • George spune:

      Corect JJ! Ai pus intrebarile care cer un raspuns fara echivoc. Si vreau sa adaug ca aceste zile sunt la fel de importante pentru soarta Basarabiei ca si cele din vara anului 1940. Votati PL- singurul partid care poate aduce schimbarea asteptata de tineretul roman al Basarabiei. Nu votati partidele proruse si nu va veti mai deplange apoi soarta. Daca votezi cu cei care se uita spre Moscova, atunci pe cine il vei mai gasi vinovat de situatia din RM?

      Răspunde
      +1 -1  0
  20. Cei care afirma ca Romania nu avea o alta cale decat cedarea Basarabiei, ignora faptul ca procesul cedarii acestui teritoriu nu a avut loc in 1940, ci mult mai devreme:
    In anii 30, guvernul de la Bucuresti deja trata Basarabia ca un teritoriu cedat.
    - Oare nu Nicolae Titulescu a fost cel care a convenit cu rusii asupra constructiei cantonamentelor rusesti in Basarabia? Reamintesc, anume datorita acestor cantonamente, trupele sovietice au ocupat Romania de est intr-un timp record.
    - Arhivele secrviciilor secrete poloneze marturisesc faptul ca Bucurestiul a intarit chiar in anii 30 linia pe Prut, pregatindu-se de o eventuala retragere din Basarabia. In acea perioada, Varsovia (aflata in alianta militara cu Bucurestiul) insista ca Romania sa intareasca frontierea pe Nistru, temandu-se de un atac din partea URSS.

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Sergiu spune:

      Octavian, de ce crezi tu ca armata a 14 era instalata peste Nistru si nu la frontiera cu Prutul? De ce toata industria a fost concentrata peste Nistru si nu intre Prut si Nistru? Oare Rusia se pregatea sa cedeze Basarabia?

      Pentru ca orice cadet militar iti va spune: Niciodata linia de aparare nu se face pe linia de frontiera, pentru ca nu ai timp sa reactionezi la un potential atac, nu reusesti sa mobilizezi armata si sa o pui pe picior de razboi.
      Deci strategic Romania a facut foarte corect ca a construit apararea pe Prut.
      Iar Polonezii erau niste diletanti militari (atat strategici, cat si tactici) si de aceea si au fost ocupati in cateva saptamani si de nemti si de rusi.

      Răspunde
      +1 -1  0
  21. xyz spune:

    Domnule Stavila,
    In numele propriei dumneavoatra reputatii, va rog sa nu mai incercati continuu sa-i tot reabilitati pe legionari si pe maresalul Ion Antonescu. Marcat de crimele regimului stalinist sovietic sunteti tentat sa le acordati cicumstate atenuante tuturor celor care i-au infruntat pe rusi, indiferent de actiunile si faptele lor. O crima care razbuna o alta crima ramane totusi o crima. In ciuda parerilor contrare ale unor concetateni de-ai dumneavoastra, minoritari, radicali de stanga revoltati, a fi nazist ( national socialist ) german este la fel de grav cu a fi comunist stalinist sovietic. Existenta gropilor comune de la Fantana Alba si Katin este la fel de grava ca si existenta lagarelor mortii de la Birkenau si Auschwitz. Istoria trebuie asumata asa cum a fost.
    Domnule Stavila, aveti sansa sa fiti martorul activ al istoriei contemporane. Astazi, 6 noiembrie 2010, intr-o zi de sabat evreesc ( ce coincidenta! ), la liziera padurii de pe teritoriul comunei Popricani din judetul Iasi, la ora 11,30, a fost descoperita o groapa comuna cu 16 cadavre, evrei impuscati de armata romana din ordinul lui Ion Antonescu. Conform marturiei depuse de un grup de tarani romani supravietuitori, in zona se afla si alte gropi comune, a caror decopertare a fost amanata la solicitarea Federatiei Comunitatilor Evreesti din Romania, care urmeaza sa oficieze un sir de procesiuni religioase dedicate acestui eveniment. De asemenea Parchetul ( procuratura ) de pe langa Tribunalul Teritorial Iasi s-a autosesizat si a ordonat efectuarea unei anchete criminalistice asupra cadavrelor descoperite. Dupa ce toate aceste diligente vor fi satisfacute, cercetarile asupra celorlalte gropi comune de la liziera padurii de pe teritoriul comunei Popricani vor continua. In cazul de fata nu este vorba despre informatii furnizate de tratatele de istorie sau de catre documentele vremii ci de descoperiri materiale concrete, facute pe baza unor sesizari oficiale facute de catre Federatia Comunitatilor Evreesti din Romania, confirmate si de declaratiile unor martori oculari, tarani in varsta, locuitori ai comunei Popricani.

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
    • Dr. Veaceslav Stavila spune:

      Când mareşalul Ion Antonescu a dat ordin ca evreii din România să fie împuşcaţi? Indicaţi, vă rog, luna şi anul emiterii ordinului respectiv. Dvs. cunoaşteţi foarte bine că actele guvernării Antonescu s-au păstrat în arhive şi chiar sunt publicate în peste 10 volume.

      Răspunde
      +1 -1  0
  22. xyz spune:

    Domnule Stavila, in cimitirul evreesc din Iasi exista un monument dedicat victimelor evresti din timpul celui de-al doilea Raboi Mondial din Iasi. Stiti ce m-a socat? Nu ca asta ar avea vreo importanta, dar 40% dintre aceste victime erau evrei crestini mesianici, evrei care nu s-au implicat in nici un fel in conflagratia mondiala. Deci nemtii intai au taiat si pe urma au masurat. Asta demonstreaza ca germanii si acolitii lor nu au executat pedepse colective ( ceea ce ar fi fost la fel de grav bineinteles ) ci executii colective. Ei nu aveau nevoie deci de pedepse demonstrative pentru ai intimida eventual pe evrei in actiunile lor ci de cifre statistice care sa satisfaca paranoia conducatorului lor dement.

    Răspunde
    +1 -1  0
  23. spiridon spune:

    Nu exista Bucovina de Nord. Asa au numit rusii Nordul Bucovinii ca sa se faca impresia ca acest teritoriu era cumva separat de Bucovina adevarata.

    Răspunde
    +1 -1  0
    • dracula spune:

      Denumirea de Bucovina a fost oficializata in acte de stapanirea habsburgica, pe la 1775. Chiar daca provenea de la buk, care in rusa inseamna fag, adica Tara fagilor, asta nu ar insemna ca a fost mana rusilor.

      Răspunde
      +1 -1  0
  24. xyz spune:

    Dar documentele detinute de catre Federatia Comunitatilor Evreesti si care iata sunt cofirmate de sapaturile efectuate sunt valabile? Tare ma tem, domnule Stavila, ca propriile dumneavoastra convingeri politice nu va fac compatibil cu calitatea de membru impartial al Comisiei de Studiere a Crimelor Comunismului in Republica Moldova. Dar asta nu este treaba mea… La cate porcarii s-au facut la acest capitol, atat in Romania cat si in RM, acesta este doar un amanunt nesemnificativ.

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Dr. Veaceslav Stavila spune:

      Nu, aici nu este vorba despre convingeri politice. Discutăm liber şi încercăm să fim obiectivi.

      Totuşi n-am înţeles când I. Antonescu a ordonat executarea evreilor din România?

      Răspunde
      +1 -1  0
  25. xyz spune:

    Nu mie trebuie sa-mi puneti aceste intrebari. Puneti-le Federatiei Comunitatilor Evreesti din Romania care trebuie sa probeze acuzatiile aduse oficial mareslului. Cuvantul dumneavoastra contra cuvantului lor. Eu nici nu am cum sa va raspund concret si imediat la intrebare pentru simplul motiv ca stirea despre gropile comune de la Popricani a aparut astazi si a fost vanturata de toate televiziunile romanesti. Tot acolo au aparut si declaratiile presedintelui Federatiilor Comunitatilor Evreesti din Romania si cele ale taranilor localnici.
    Comic este ca aceste controverse sunt discutate intr-o tara care nu mai are evrei. Ma si intreb pe cine mai reprezinta acum Federatia. Evreii din Romania, ca si nemtii de alt fel, au fost vanduti de Ceausescu precum vitele, pe bani grei, dupa ce au fost, mai intai, deposedati de proprietati. Un milion o suta de mii de evrei si un milion doua sute de mii de germani, comunitati etnice care au influientat semnificativ socitatea romaneasca, in mai putin de zece ani au disparut ca un fum. Au ramas in urma lor sute de localitati pustii, mii de sinagogi si biserici catolice si luterane de dimensiuni impresionante, unele apartinand patrimoniului cultural mondial UNESCO, sute de cimitire parasite, unele de dimensiuni impresionante. Printul Charles al Marii Britanii cumpara satele sasesti la bucata. Astazi in Romania mai locuiesc circa cinci sute de evrei si circa doua mii doua sute de germani, majoritatea foarte batrani, raspanditi mai ales in Moldova, Bucovina si Transilvania. Orase moldovene ( celebrele rebele ) precum Dorohoi, Botosani, Radauti, Harlau, Saveni, Stefanesti, orase care aveau candva mai multi locuitori evrei decat romani, mai au astazi fiecare cam cate douazeci de familii de evrei. Din comunitatile masive de hasidimi evrei de la Carei si Sighet ( Maramures ) astazi nu mai exista nici un evreu. Si uite asa Romania a ajuns astazi o tara cu multi antisemiti ferventi si fara evrei…

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
  26. xyz spune:

    Singurul argument material care a fost dezvaluit la televiziune care pledeaza pentru faptul ca evreii, despre care martorii oculari locali povestesc ca erau asezati in fund pe marginea gropii iar apoi erau mitraliati ( erau si femei printre ei ), au fost executati, asa cum afirma si martorii oculari, de catre armata romana, este faptul ca singura munitie de razboi gasita la fata locului ( tuburi de cartus ) a fost cea folosita de catre armata romana. Nu s-a gasit nici un cartus german. Se stie cu certitudine ca executiile au avut loc in anul 1941. Parerea mea este ca faptul ca tot cereti documente despre un eveniment despre care exista probe materiale indubitabile, este contraproductiv. Deocamdata au fost gasite doar 16 cadavre, dar localnicii spun ca este vorba de cateva sute de victime, evrei care erau adusi cu camioanele de la Iasi. De alt fel Popricanii sunt langa Iasi. Acum au inceput sa curga foarte multe amanunte despre aceasta descoperire, inclusiv dosarele cu numele celor executati. Pana la urma va puteti uita si singur pe internet la televiziunile romanesti, pentru a va lamuri cum stau lucrurile. Pe mine subiectul asta nici nu ma pasioneaza. Vi l-am relatat in speranta ca va intereseaza. Asta-i tot.

    Răspunde
    +1 -1  0
  27. jj spune:

    xyz

    nu ai dreptate , romanii s-au comportat bine cu sasii si evreii din Romania. Referitor la bani , s-au luat 2.000.000 marci pe sasi iar Germania are 18 miliarde euro datorie neasumata catre Romania – ‘afacere romaneasca’. Mai reamintim si de tezaurul din Rusia.

    Evreii din Basarabia erau si anti-romani. Daca isi vedeau de ale lor , probabil li se dadea un sut in fund de zburau pina in Palestina.

    ps : daca locuiesti in Romania uita-te ca cele mai mari tepe imobiliare de acum le-au dat evreii. Ex Planorama Bucuresti. Cum tiganii au infractionalitate mare la mici hotii, evreii sint “gulerele albe” – rate de infractionalitate mare la mari hotii.

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Sergiu spune:

      Corect. Din 100 de comisari “norodnici” care au condus asa numita miscare de eliberare bolsevica in Basarabia, 97 erau evrei.

      Răspunde
      +1 -1  0
  28. Glad spune:

    D-nule Stavila. La Basarabia si Bucovina de nord nu a renuntat doar recele Carol dar a fost si votul Consiliului de Coroana.Vreau sa va intreb un simplu roman daca de Trasnea si Ip ati auzit sau de ce la Basarabia am renuntat usor iar la Ardeal nu vom renunta niciodata.

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
  29. xyz spune:

    Ce stiti domniile voastre sunt mituri din perioada ceausista. Despre pogromul de la Iasi s-a mai scris si in trecut, dar zilele acestea presa romana vuieste. Postati pe Internet “groapa comuna de la Popricani” si va veti ingrozi ce scriu ziarele. Sute de evrei, barbati, femei, copii, au fost impuscati de armata romana din ordinul lui Antonescu, la Popricani si nu numai. Este astazi o certitudine. Antonescu a omorat si deportat in Transnistria peste 300 000 de evrei si rromi. Toate regimurile politice care s-au succedat la putere in Romania, din 1990 pana azi, fie de stanga fie de dreapta, si-au insusit aceste orori ale maresalului Antonescu. Treziti-va! Nu mai vorbiti din auzite! Nu mai perorati mituri! Romania este plina de dovezi materiale concrete ca aceste lucruri s-au petrecut cu adevarat. Iata doar un crampei dintr-un articol foarte lung, bine documentat, presarat si cu fotografii de la fata locului si ale martorilor oculari, aparut in “Ziarul de Iasi”. Si sunt sute de ziare din Romania, ( si din Bucuresti si din provincie ) de toate orientarile, care, zilele acestea, scriu cu lux de amanunte despre descoperirea din padurea Popricani.

    “La o distanta de aproximativ 10 kilometri de Iasi, in inima
    padurii din comuna Popricani, intr-o zona numita “Valea Climoaiei”, zac de zeci de ani cadavre descoperite abia in ultimele zile. Este vorba de ramasite ale unor evrei impuscati in masa, cite zece pe marginea gropii, dupa ce erau dezbracati si terorizati cu imaginea celor impuscati anterior. Oameni considerati vinovati pentru ca erau de etnie evreiasca. Oameni care trebuiau exterminati cu orice scop conform ordinelor lui Antonescu. Exista si astazi martori ai teribilelor scene. Daca cei mai multi aveau pe atunci doar citiva ani si au auzit de la parinti cele intimplate, in satul Cuza Voda din Popricani traieste un martor ocular al masacrului. Un pensionar de 88 de ani care, atunci, a fost pe punctul de a fi aruncat in groapa laolalta cu evreii. Avea 16 ani si a reusit sa scape de executia gloantelor dupa ce a demonstrat ca el, de fapt, nu este evreu. Desi s-a sapat si cu ani in urma in zone indicate de localnici pentru a se descoperi gropi comune in care au fost ingropati evreii ucisi in timpul pogromului de la Iasi, se pare
    ca sapaturile au fost superficiale si in zone apropiate celor reale. Cercetatorul Adrian Cioflanca impreuna cu o echipa de arheologi condusa de dr. Neculai Bolohan, de la Facultatea de Istorie din Iasi, au reluat cazul si, cu ajutorul batrinului de 88 de ani, au reusit sa scoata la iveala ramasitele evreilor carora li s-a luat viata
    in 1941. Craniile a 16 dintre ei si parti din corpuri au fost dezgropate in ultimele zile in Valea Climoaiei, iar sapaturile continua. S-au descoperit, de asemenea, gloante ce apartineau Pirotehniei Armatei sau produse la Copsa Mica Cugir, fabricate in 1939 si 1940, fapt ce atesta implicarea romanilor in pogrom. Conform martorului cheie, au fost ucisi atunci si ingropati in “Valea Climoaiei” peste o suta de evrei.”

    Ce mai vreti? Dupa logica domniilor voastre sunt si astazi unii care, cu incapatanare, sustin ca Holocaustul nu a avut loc, lagarele mortii, camerele de gazare, cuptoarele, gropile comune din ambele tabere ale beligerantilor nu au existat…

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Dr. Veaceslav Stavila spune:

      Exterminarea evreilor în anii celui de-al doilea război mondial este un fapt demonstrat de foarte multe documente.

      Ceea ce n-a fost demonstrat până acum e că gen. I. Antonescu a dat ordin armatei române să execute evreii din România.

      Dovada cu “gloante ce apartineau Pirotehniei Armatei sau produse la Copsa Mica Cugir” poate fi şi o simplă diversiune antiromânească.

      În Basarabia – 99,9 % (cca 20.000) evrei au fost împuşcaţi ( în vara lui 1941) de armata germană în trecere. Actele doveditoare se păstrează la Arhiva Naţională a Republicii Moldova. Am lucrat cu ele (am numărat victimele) în anii 1991-1992.

      Răspunde
      +1 -1  0
  30. Dea lungul timpului poporul evreu a stiut sa-si pastreze istoria si identitatea, niciodata nu si-au uitat conationalii, spre deosebire de altii…, iar Holocaustul (Marea tragedie) nu trbuie indreptatit, la fel ca si lagarile mortii din Siberia sau alte genociduri.

    Răspunde
    +1 -1  0
  31. tania spune:

    Cain l-a omorit pe Abel. Razboaiele Canaanului . Samson omoara pe filisteni. Saul omoara. David omoara. Fiii lui David omoara . Ahitofel il trdeaza pe David . Ioab omoara pe Amasa. Prorocii sint omoriti , taiati in bucati . Un nasfirsit sir de razboaie singeroase :egiptenii , sirienii , filistenii , canaanitii , israelitii, romanii , cruciatii , francezii , rusii, americanii , palestinienii …….. la nesfirsit. Omoruri, singe pe parcursul intregei istorii a civilizatiei umane. CINE cu adevarat este faptasul tuturor acestor orori? CINE cu adevarat omoara , tradeaza , rupe , cedeaza , fura , distruge , minte , schilodeste, loveste? CINE e vinovatul ? CINE e criminalul si nimicitorul?CINE e izvorul mortii? Carol? Antonescu? Rusii? Nemtii? Patagonienii?
    Raspunsul e univoc : diavolul cu acolitii sai dracii . Restul- toti sint victime.

    Răspunde
    +1 -1  0
  32. xyz spune:

    text şters. vă rog să comentaţi la temă

    Răspunde
    +1 -1  0
  33. xyz spune:

    Domnule Stavila, continuati sa ma dezamagiti profund.
    “Dovada cu “gloante ce apartineau Pirotehniei Armatei sau produse la Copsa Mica Cugir” poate fi şi o simplă diversiune antiromânească.”
    Hai lasati-ma! Dar multitudinea de martori oculari sunt tot o simpla diversiune antiromaneasca? Profesorul Adrian Cioflanca povestea ca batranul de 88 de ani, ori de cate ori se apropia de zona, incepeau sa-i tremure genunchii, izbucnea in plans si facea calea intoarsa. Asta a si prelungit gasirea locului cu pricina cu cativa ani. Din pacate, in cazul dumneavoastra, care tineti cu orice pret sa aveti ultimul cuvant, vi se aplica dictonul lui Seneca: “Errare humanum est, sed perseverare dibolicum”. A gresi este omeneste, dar a persevera este diabolic. Sa inteleg ca asta vine de la faptul ca in RM nu se studiaza latina in scoala? Adevarul este ca studierea limbii latine in scolile din RM a fi adus multe lucruri bune in gandirea multora, inclusiv a rusilor…

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Dr. Veaceslav Stavila spune:

      Este straniu că armata română a fost identificată după gloanţe. Un glonţ nu este un cartuş. Pentru a stabili acest fapt (că era vorba despre gloanţe româneşti şi nu germane) se cer persoane foarte calificate care să poată face deosebire dintre gloanţele (deformate !) germane şi cele româneşti.

      Martorii… Dvs. cunoaşteţi că Partidul Comuniştilor din Moldova recent a găsit martori (i-a filmat şi a demonstrat pelicula la tv) care au afirmat că în vara lui 2010 România a spart digurile (de la est de Prut) si, ca urmare, au fost inundate câteva sate din Republica Moldova? Îi credeţi ? Au martori doar !

      Răspunde
      +1 -1  0
      Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
  34. zyx spune:

    text şters. Vă rog să fiţi mai laconic şi să comentaţi la temă

    Răspunde
    +1 -1  0
  35. Gandesc spune:

    Sunt de acord cu venerabilul istoric Neagu Djuvara, ca trebuia de opus rezistenta in 1940, macar sa se fi tras cateva focuri de arma in timpul retragerii.
    Nu trebuiau sa se lase dezarmati, in multe cazuri, umiliti si batljocoriti
    Sovieticii au speculat apoi cedarea atat de usoara a Basarabiei.

    Răspunde
    +1 -1  0
  36. xyz spune:

    Bravo domnule “zyx”. Imi place mult argumentatia dumneavoastra. Mi-ar fi placut sa o fi facut eu. E bine ca mai exista oameni care gandesc ca dumneavoastra. Asta inseamna ca nu este totul pierdut. Fraza finala ”daca un asasin intra intr-o casa si dintr-o familie de cinci persoane omoara doua, putem trage concluzia ca e salvatorul celorlalti trei?” este geniala.

    Răspunde
    +1 -1  0
  37. xyz spune:

    text şters. vă rog să comentaţi la temă

    Răspunde
    +1 -1  0
  38. xyz spune:

    text şters. vă rog să comentaţi la temă

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
  39. xyz spune:

    text şters. vă rog să comentaţi la temă

    Răspunde
    +1 -1  0
  40. xyz spune:

    text şters. vă rog să comentaţi la temă

    Răspunde
    +1 -1  0
  41. xyz spune:

    text şters. vă rog să comentaţi la temă

    Răspunde
    +1 -1  0
  42. xyz spune:

    text şters. vă rog să comentaţi la temă

    Răspunde
    +1 -1  0
  43. xyz spune:

    text şters. vă rog să comentaţi la temă

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
  44. jj spune:

    xyz

    esti evreu ? iti reamintesc multumirile presedintelui Israelului pentru poporul roman privind salvarea a peste 400.000 evrei. Catre care popoare din jurul nostru s-a mai adresat asa ? nu-l mai cauta pe Dracu acolo unde nu este.

    revenind la evrei , cu ce difera Holocaustul de ce fac ei in Cisiordania si Gaza ? DOAR VITEZA DE EXTERMINARE ! Le fura pamintul palestinienilor , ii lasa fara medicamente reducindu-le populatia.

    Armata americana face numai grozavii prin Irak,Afganistan, (Vietnam). ASA E RAZBOIUL PESTE TOT, MIZERABIL.

    Deja presiunea evreilor nu mai este acceptata de multe popoare europene. In jur au numai dusmani. Daca mai strica relatia cu europenii datorita unei retorici exagerate – ASA CUM AI TU – nu stiu cine ii mai salveaza.

    Răspunde
    +1 -1  0
    • zyx spune:

      JJ,
      Dumnezeu,ajuta pe cei ce se ajuta pe ei insusi !
      Aceasi situatie este si in Moldova si in toata lumea.Citesti prea multa propaganda,..dar fi atent ,ca la fiecare link,sant si alte linkuri,ca si cum, un banut isi are doua fete,….Trebuie sa cunosti materia ,dar vad ca esti foarte departe de ea…

      Răspunde
      +1 -1  0
  45. ovi spune:

    Eu cred ca decizia Consililului de Coroana de a ceda a fost una justa. Trist dar adevarat. Sa nu uitam ca in respectivul Consiliu eru mai multi reprezentanti ai armatei si care probabil cunosteau foarte bine realitatile basarabene cat si capacitatile combative ale armatei romane. De fapt intrebarea care se pune este urmatoarea. Putea armata romana sa reziste suficinet de mult pe nistru/in basarabia incat sa previna trecerea rapida a Prutului catre sovietici? Caci daca i-am fi scapat dincoace de Prut, atunci acolo ar fi ramas granita. Unde pun rusii piciorul fie nu mai pleaca sau pleaca foarte foarte greu. Uitati-va la situatia din Georgia. Si acum rusii ocupa teritoriu georgian ( in afara celui al Osetiei de Sud). A si inca ceva. Populatia Basarabiei nu era nici pe departe loiala Romaniei decat cu mici exceptii.

    Răspunde
    +1 -1  0
  46. Max spune:

    se vorbeste..mult..de parca razboiu’ a luat sfirsit. Din pacate razboiu’ continua.. si noi sintem linia frontului ..Vitejii care isi dau cu parerile au poate sansa de a se evidentia.Important este ca Romania face astazi parte dintr-o structura politico militara care are o importanta globala.

    Răspunde
    +1 -1  0
  47. Valenta spune:

    Discutii infocate, dar fara rost. Cu ce se poate schimba istoria? Sau: ce importanta are parerea cuiva acum? A fost ce a fost, acum judecam privind de la o distanta de circa 70 de ani, dar atunci la moment, totul era “fierbinte” si noi oamenii suntem cu aptitudini limitate…
    …Nu omul face Istoria…tREBUIE SA JUDECAM NU NUMAI DUPA DOCUMENTE ISTORICE. Ci sa ne “teleportam in timp” ca sa intelegem ce a fost.

    Era o presimtire FOARTE REA in inimile oamenilor si asta speria. Intreaga natura era inspaimantata… Oare nu stiti ca inainte de furtuna orice vietate se ascunde???
    Aceasta presimtire te blocheaza… poate influienta negativ deciziile pripite si chiar GRESITE.

    Asupra Romaniei, care era un stat PASNIC si practic nepregatit de un asa razboi, venea un VAL prea mare de rautate din ambele parti, caruia Romania nu-i putea rezista (inclusiv psihologic!!!) in acel moment, cand chiar si aliatii erau fiecare cu grija lui…si nu reactionau la solicitarile de sustinere… ba inca rusii le-au dat timp foarte putin…

    E usor acum sa judecati Regele etc… Istoria a fost cum a fost, adica FOARTE DUREROASA.
    Va sfatui, totusi, daca nu este absolut necesar, mai bine sa lasam istoria sa ramana in manuale… caci acum avem alte teme mai stringente de actualitate.

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
  48. revelare spune:

    Citesc si ju imi vine sa cred cata prostie se vehiculeaza…
    In 40 Romania nu putea lupat cu URSS, o putere uriasa, cu Ungaria asteptand in spate sa atace… in mai 1940, Franta se prabusise, Anglia se retrasese de pe continent, lasandu-si armele la Dunkerque (parca asa se ortografiaza), Germania isi daduse mana cu URSS in Polonia in septembrie 1940
    Romania a facut-o in 1941, cand conjunctura parea favorabila. A luptat pana in stepa calmuca, de acolo a ajuns pana in Tatra, cautand sa isi elibereze teritoriile. Asa a fost si in 1916, a intrat pt Ardeal, pentru ca de aceeasi parte erau si Franta si Anglia. Conjunctura atunci a fost favorabila.Asta e fost si este soarta ei: sa lupte si in vest si in Est, ba cu unii, ba cu altii.
    Acuzarea Romaniei de dezinteres in 1940 face parte din tactica ruseasca de provocare de certuri intre romanii din Romania si cei din Basarabia, disensiuni, crearea impresiei false ca Romaniei nu ii pasa si nu i-a pasat de basarabia. cxand sunt lucrari adevarate care demonstreaza ca Basarabia s-a apropiat de si a fost in Europa, doar cand a fost parte a Romaniei.
    Finlanda a avut de luptat pe un front scurt cu URSS, cu mii de voluntari din Suedia si Norvegia, care ii asigurau si spatele. Au avut succese, dar au fost infranti de superioritatea masiva a URSS. Si acolo a aparut teoria cu carelienii diferiti de finlandezi, care merge si azi, ca si pe acest blog la acest subiect, unde crasa necunoastere a realitatii isi da mana cu propaganda sovietica

    Răspunde
    +1 -1  0
  49. Valenta spune:

    text şters. vă rog să comentaţi la temă.

    Răspunde
    +1 -1  0
  50. Valenta spune:

    Dle Profesor,
    asa teme istorice controversate, consider, trebuie abordate la foruri stiintifice, cu participarea la dezbateri a istoricilor, si nu AMATORILOR SI COMENTATORILOR OCAZIONALI, printre care sunt si eu.

    Ati putea aborda, desigur si pe blog, dar sa fie si ISTORICI care sa ne lumineze…
    Cand arunci o piatra, – adica abordezi o tema – trebuie sa ochesti bine TINTA… altfel obtinem ce avem mai sus: un fel de hamait in toate partile si in rezultat o harmalaie.

    Răspunde
    +1 -1  0
  51. Valenta spune:

    Istoria trebuie expusa doar ca o informatie nepartinitoare a ceea ce a fost. Comentariile, opiniile (nu si explicatiile) adesea sunt partinitoare si incurca.

    Istoria trebuie sa fie ca matematica. Iata factorii, iata formula si iata rezultatul aplicarii acestei formule, sau iata greseala aplicarii incorecte…
    desigur, ca este o mare diferenta intre Istorie si Matematica.

    Iar pe de alta parte, in istorie unii nu vad VOIA lui Dumnezeu… Dar ea exista!
    Caci este scris: nu va cadea nici un fir de par din cap fara voia lui Dumnezeu. Dupa cum, in perioada Vechiului Testament, prorocii dadeau o explicatie a caderii in robie a evreilor – din motiv, ca mai intai decadeau de la ascultarea si implinirea poruncilor lui Dumnezeu – si deci ROBIA era o consecinta, un REZULTAT ca in matematica… DECI, cine este ACUM IN PUTERE sa faca o astfel de analiza a intregului secol XX si tot ce s-a intamplat?

    Dar anume in neascultarea de Dumnezeu trebuie cautata cauza adevarata nu numai a confuziei generale in Europa incapabila sa opreasca declansarea celui de-al doilea razboi mondial, dar si consecintelor dramatice ce au urmat pentru milioane…

    Or, omenirea nici azi inca nu constientizeaza UNDE este problema crizei mondiale si, la concret, ca EUROPA moare treptat, dar sigur… populatia imbatraneste, copii nu se mai nasc, – la fiecare 20 de secunde se comite un avort…
    In rezultat, ma tem, ca va urma CEVA… asta este logica: cauza si efect!

    Răspunde
    +1 -1  0
  52. Tillbuhoglindă/drACro spune:

    Bunicul meu Nichifor Cervatiuc din s. Corbu-Donduşeni, avea la moară doi argaţi, fraţii Pânzaru, Vasile şi Simion. Ajungând la majorat, cei doi au plecat în România să-şi facă un rost. Mezinul Simion s-a angajat la o moară în Răcari, şi morar a fost toată viaţa; Vasile s-a angajat şofer la Preşedenţia Consiliului de Miniştri şi s-a aflat la volanul maşinii lui Armand Călinescu în momentul în care acesta a fost împuşcat pe Podul Elefterie (de unde ucigaşii au deturnat maşina spre Casa Radio, de unde au făcut un comunicat), de un comando legionar, motiv pentru care a fost citat ca martor în proces. După intrare a ruşilor în 1944, Vasile s-a întors în Basarabia şi a lucrat la un Combinat de prelucrare a blănurilor din Bălţi; eu l-am cunoscut în 1972 , când l-a găzduit tata, venit fiind să-şi completeze dosarul de pensionare.

    Acum despre MS Carol al II-lea.
    Dacă lui Ludovic al XVI-lea (Potrivit biografului, Stefan Zweig), fimoza i-a compromis relaţia cojugală ştirbindu-i autoritatea, iar Revoluţia Franceză a fost consecinţa legică, în cazul suveranului nostru opusul, adică priapismul, a fost cel care a înclinat cumpăna istoriei.
    Oricum nu trebuie să fim prea aspri cu cel caracterizat de Iorga drept, o inteligenţă strălucită. Dacă nu ceda atunci, România nu s-ar afla azi pe hartă.
    Un mic detaliu, în 1916 toată suflarea combatantă românescă a fost înghesuită de nemţi şi de aliaţii lor (tradiţionali) bulgarii în mica dar ospitalieră Moldovă şi de aici au găsit resursa combatantă care, prin greu sacrificiu au întors sorţii războiului şi au dus la făurirea României Mari interbelice.
    Referitor la cei ce au postat despre Iugslavia şi Tito (produs al fabricii de agenţi c0minternişti din Omsk-Siberia), le recomand o documentare mai completă. În urma războielor civile din anii 90, statele di fosta Iugoslavie şi-au atins statu-quo-ul lor real; nu este cazul României.

    Răspunde
    +1 -1  0
    Aflaţi cine au fost strămosii Dvs. din ultimii 300 de ani
  53. z spune:

    domnule ,,profesor ” … intradevar carol al doilea a fost un mare rau pentru romania ( camarila , distrugerea formei de guvernamant numita republica si trecerea la dictatura etc. ) dar ….
    CEI 2 ALIATI germania ( national socilaista . fascista era italia ) si urss ( international socialista ) au hotarat impartirea europei .
    in urma razboiului numai rusia a mai ramas . si ceea ce a vrut aia s-a intamplat . polonia mutata mai la vest cu milioane de cetateni cu tot ( desi au fost ,,aliati si desi a lupatat si cu nazistii si cu sovietele ) .
    gemania mutata mai la vest cu milioane d eoameni cu tot + rupta in 2 .

    faptul ca romania s-a opus sau nu e chiar irelevant … romania nu avea nici mijloacele materiale si nici umane sa opuna vre-o rezistenta . si daca ar fi opus invingatorii faceau exact ceea ce au facut cu polonia si restu ( adica si noi ) .

    Răspunde
    +1 -1  0
  54. zyx spune:

    Cu regret,
    Istoria nu poate fi ca Matematica !
    Deoarece, in Istorie sint INTERESE.. A intelege Istoria inseamna a semna INTERESELE din perioada in discutie.
    A intra in SITUATIE…
    Documentele pot adauga la subiect,la tema,dar realitatea istorica ,cu adevarat,se vede prin fapte !
    DOCUMENTELE
    SINT O ACOPERIRIRE..ca in ziua de azi… LA ALEGERI…
    Puterea divina ,se intelege mult mai tarziu,si nu de toti !
    Tema este foarte dificila, si din aceasta pricina,
    foruriile stiintifice nu pot da raspunsul .

    Răspunde
    +1 -1  0
    • Valenta spune:

      Istoria este ca Matematica, numai ca la un nivel foarte inalt incat NU POATE AJUNGE MINTEA OMENEASCA sa inteleaga aceste ecuatii.

      Spun asta macar si pornind de la afirmatia unor savanti care spun ca la baza creatiei spatiului cosmic legi matetice si nu fizice…
      Despre Atotprezenta si Atotputernicia lui Dumnezeu si chiar Suveranitatea Absoluta a Lui in Istorie – Va spun ca este ADEVARAT. Caci altfel Dumnezeu nu ar fi Dumnezeu, iar cosmosul ar fi un haos.

      Dumnezeu ingaduie multe in istoria evolutiei, dar tine sub CONTROL toate.

      Iar a gandi altfel, asa cum este expus de multi istorici (deci nu de toti), de fapt, este o dovada de intelegere si interpretare profana a evenimentelor, o dovada de gandire materialista, ateista, chiar si daca pe de alta parte zicem ca noi credem in Dumnezeu. Ce fel de credinta este asta daca negam Rolul lui Dumnezeu?

      este un cantec: “Ceausescu n-a murit…” – deci e la fel si cu gandirea noastra. putem sa spunem clar: materialismul stiintific n-a murit, el este pana in oasele unora…

      Chiar si u taran de la tara mai multa credinta are, caci mereu zice : “asa a vrut Dumnezeu…”, sau :”Cum a vrea Dumnezeu”, sau: “Daca a vrea Dumnezeu asa sa fie”… etc.

      Va spun ca istoricii ar avea ce invata de la un asa taran, daca ar dori.

      Răspunde
      +1 -1  0
      • Valenta spune:

        dar cititi cartile din Vechiul Testament si veti vedea ca cei ce scriau analizau istoria in legatura cu VOIA LUI DUMNEZEU.

        Unii istorici zic ca Cine poatea sa scrie istoria de la nivelul de vedere al lui Dumnezeu?
        Dar eu am sa va intreb: Cum de unii REGI puteau sa faca istoria la nivelul VOINTEI lui Dumnezeu? Si cu PUTERREA lui Dumnezeu? Sa va dau exemple?

        Da, desigur,nu oricare POATE avea VIZIUNEA lui Dumnezeu si sa inteleaga VOIA Lui. – Numai personaele spirituale avansate pe care Dumnezeu le alege ca sa le reveleze viziunea si vointa Lui.

        Iata de ce INAINTE vreme imparatii chemau Profetii si sfintii ca sa le ceara sfatul… caci nu este in puterea OMENEASCA sa inteleaga pe Dumnezeu, insa Dumnezeu vorbeste prin OAMENII alesi de El.

        In Psalmi este scris: Nu mergeti la sfatul celor rai… adica nu preluati gandirea profana materialista a ateistilor…

        Cati din istorici se duc la vreun Duhovnic sa ceara explicatia unor evenimente? – Aaaaaaaaa! Vedeti unde este problema???

        Răspunde
        +1 -1  0
  55. dragos spune:

    Nu e adevarat! In Consiliul de Coroana unde s-a discutat ultimatumul, Regele Carol al-II-lea a fost printre putinii care s-au pronuntat pentru REZISTENTA inpotriva URSS.

    Răspunde
    +1 -1  0
  56. AS VREA ADUC CATEVA RANDURI DIN cartea: O istorie a romanilor, de ION BULEI, care a parut la Bucuresti,in anul 2007:
    “Stalin ii anunta lui Hitler intentia de a ocupa teritoriul convenit la 23 August 1939 ,plus Bucovina de Nord.La 26 Iunie 1940 URSS trimite Romaniei un ultimatum in acest sens ,cerand evacuarea acestor teritorii in 48 de ore.Sub presiunea lui Hitler si Mossolini ,regele Carol וו si guvernatii de aunci ai Romaniei cedeaza.In doua Consulii de coroana din 27 iunie discutiile sunt aprinse.In primul consiliu invinge dorinta de a apara teritoriul cerut. In al doilea insa,se considera ca mai importanta este mentiunea fiintei statale pusa in primejdie de un atac masiv sovietic,urmat ,la scurt timp,era lesne de presupus,de o interventie bulgara-maghiara.Chiar daca a existat o puternica motivatie a cedarii,evident un act de forta brutala,,parasirea acestor teriitori de catre autoritatile Romane,fara nici o incercare de importivire,a lasat tuturor Romanilor un gust amar si sensibilizeaza judecata istorica…..Si astfel,intr-o atmosfera de umilinta si furie neputincioasa,Basarabia,Bucovina de Nord si Tinutul Hertai,ceea ce insemna 50762 Km patrati cu 3776000 locuitori,intra in componenta URSS.Din iulie 1940′judetul Cetatea Alba,Ismail,Bolgrad si o parte din Cahul,in sud’Hotinul,Bucovina si Tinutul Hertei,in nord,sunt incadrate Ucranei,iar din judetele ramasa,plus cateva localitati si raioane din dreapta Nistrului (Transnistria),se constitue R.S.S. Moldoveneasca.Incepe o dura politica discriminatorie la adresa romanilor,o actiune de golire a acestor tinuturi de populatia locala si de populare a lor cu alogeni,in special slavi.”

    Răspunde
    +1 -1  0
  57. z spune:

    decat sa-mi taiati/cenzurati din comentariu mai bine nu publicati nimic. intre acest site si site-ul ,,patrioti rm ” sau site-ul comunistului dondonel nu e nici o diferenta .
    cum am spus comunistii sau legionarii= acelasi rahat …
    pa mr ,,profesor ” .
    ………..

    Răspunde
    +1 -1  0
  58. stalinus spune:

    d-le Stavila , dv sunteti sigur ca ati facut scoala pe undeva ? dupa comentariile puerile si nedocumentate pe care le faceti nu sunteti nici macar la un nivel de cultura generala mediu din Romania ori nu sunteti de buna credinta. Va rog sa ma credti ca fac aceasta constatare fara nicio satisfactie.

    Răspunde
    +1 -1  0

Lasă un răspuns către Sergiu Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


nouă - = 7

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>